Un judecător din Constanţa a cerut desfășurarea unei anchete în cadrul Poliţiei Române, după ce un operator 112 a ironizat o femeie care sunase la numărul de urgențe. Femeia era agresată de soţul ei și sunase cu scopul de a cere un ordin de protecție împotriva bărbatului, transmite publicația Gândul.

La judecarea cauzei civile, Instanţa a solicitat şi înregistrările puse la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), unde s-a descoperit că un poliţist care a preluat apelul femeii prin sistemul naţional „112″ a gestionat total neadecvat unul din apelurile femeii care solicita ajutor.

Înregistrarea convorbirii dintre cei doi a fost ascultată în sedinţă şi, astfel, judecătorul a solicitat emiterea unei adrese către comandantul de poliție de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), pentru a face verificări cu privire la modalitatea în care operatorul 112, care a preluat acest caz și a gestionat situația, transmite gandul.ro.

Potrivit judecătorului, agentul de poliție a avut un limbaj nepotrivit şi s-a adresat soţului femeii cu apelativul de „boschetar” iar ei i-a spus că „nu este sănătoasă” și „nu ești normală”, relatează replicadeconstanta.ro

Ce a pățit soțul femeii

Pentru soţul agresor, Instanţa a emis un ordin de protecţie pe o perioadă de trei luni şi interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin corespondenţă şi plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului din oficiu, potrivit sursei citate.

Un oltean a sunat de 9544 de ori la numărul unic de urgență!

Din plictiseală, răutate sau pură prostie, mulți români au ajuns să considere Serviciul 112 subiect de făcut bășcălie. Oamenii sună la numărul unic de urgențe fără absolut niciun motiv întemeiat, unii fac glume, alții îi jignesc pe operatori, într-o lipsă evidentă de educație și responsabilitate, transmite gandul.ro.

Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) trage un semnal de alarmă în această privință și-i avertizează pe români că 112 este pentru urgențe, iar apelarea abuzivă poate împiedica rezolvarea unui alt caz grav, care așteaptă pe linie.

Din datele STS, peste 311.000 de apeluri abuzive s-au înregistrat la 112 și asta numai în primul semestru din 2020! Recordul îl deține o persoană din județul Olt, care a sunat la 112 de 9.544 de ori! Alți 44 de români au apelat numărul de urgență de cel puțin 1.000 de ori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.