Consilierul județean Eugen Cecan(PNL) deține simultan funcția de director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri(DRDP) Cluj, iar acum este cercetat de ANI. Inspectorii Agenției Naționale de Integritate(ANI) au confirmat pentru Gazeta de Cluj că s-au autosesizat în urma anchetelor din Gazeta de Cluj, deși ei au fost sesizați și de reporterii Gazeta de Cluj. Suntem curioși în cât timp se va da un verdict final în acest caz, având în vedere că acel caz similar, când un consilier județean a fost și director la altă direcție Regională de Drumuri si Poduri, a durat doi ani de zile.

 

Uioreanu nu s-a ținut de cuvânt

Horea Uioreanu, liderul CJ Cluj, dar și seful PNL Cluj, a declarat în urmă cu mai bine de o lună că va avea o discuție cu Eugen Cecan pe tema acestei incompatibilități. El ne-a declarat că nu s-a întâlnit cu subordonatul său de atunci. Șeful CJ nu a putut fi contactat pentru a ne oferi o poziție oficială.

 

Incompatibilul de la drumuri

Directorul Direcției Regionale a Drumurilor și Podurilor(DRDP) Cluj din subordinea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania(CNADNR), Eugen Cecan, deține în incompatibilitate și funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean(CJ) Cluj. Cel puțin asta deducem dintr-o sentință dată de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție(ICCJ). Aceștia  au dat o sentință definitivă și irevocabilă în care se arată că deputatul PDL Ștefan Bucur Stoica este incompatibil într-o speță trasă la indigo.

 

Procesul a durat 2 ani

Fostul consilier județean în cadrul CJ Dolj, Ștefan Bucur Stoica, a fost și directorul DRDP Craiova în același timp, motiv pentru care inspectorii Agenției Naționale de Integritate(ANI) l-au găsit incompatibil. Oficialii ANI au cerut ieri Camerei Deputaților să îl dea afară pe deputatul democrat-liberal în urma sentinței ICCJ: “Agenția Națională de Integritate a solicitat Camerei Deputaților constatarea demiterii de drept din calitatea de deputat a domnului STOICA ȘTEFAN BUCUR, ca urmare a deciziei definitive și irevocabile nr. 6734/15.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la starea de incompatibilitate constatată în cazul acestuia la data de 28 decembrie 2011. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 308 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova.

Potrivit art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, „persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Prin funcție eligibilă se înțelege orice funcție aleasă. Legiuitorul nu face distincție între funcțiile eligibile din cadrul autorităților publice locale și cele din cadrul autorităților publice centrale, instituind doar faptul că persoana față de care s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, dacă aceasta a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa această funcție pentru o perioadă de 3 ani.

Agenția a constatat faptul că STOICA ȘTEFAN BUCUR, în calitate de Consilier judeţean în cadrul C.J. Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, și calitatea de Director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare”, arată cei de la ANI pe propriul site.

 

Ce spune Înalta Curte

Democrat-liberalul a câștigat pe fond lupta cu inspectorii ANI, la Curtea de Apel Craiova, dar judecătorii de la Curtea Supremă au acceptat recursul în ceea ce privește incompatibilitatea sa.

“DECIZIA NR. 6734/15.10.2013 Admite recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 308 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamantul Stoica Ștefan Bucur, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013″, arată magistrații de la ICCJ.

Seful DRDP Cluj, Eugen Cecan, a explicat anterior că din moment ce DRDP nu are personalitate juridică proprie el nu este incompatibil. El spune că și-a verificat statul înainte de a deveni consilier județean, după plecarea deputaților. Mai precis, Eugen Cecan a devenit consilier județean după ce foștii consilieri județeni Aurelia Cristea(PSD) și Adrian Oros(PNL) au fost aleși deputați în decembrie 2012.

 

Cazul în viziunea ANI

Incompatibilitatea actualului deputat Stoica Ștefan Bucur a început în 2009, iar această stare a fost declarată definitivă după mai bine de patru ani.

“În urma evaluărilor demarate la 07.02.2011, s-au constatat următoarele: STOICA ȘTEFAN BUCUR se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 16.04.2009, întrucât exercită, simultan, atât funcţia de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dolj, cât și funcţia de Director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 20.06.2008, a fost validat mandatul lui STOICA ȘTEFAN BUCUR de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dolj.

Începând cu data de 16.04.2009, STOICA ȘTEFAN BUCUR exercită funcţia de Director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: (…) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ – teritorială respectivă”.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare”, se arată în comunicatul inițial al ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.