Șefa POT, Anamaria Gavrilă, a găsit beneficiile sistemului corupt din România. E același pe care AUR, SOS sau POT îl acuză că l-a scos ilegal din joc pe Călin Georgescu. Gavrilă spune însă că există și părți bune: Prin acțiunile sale, sistemul creează eroi.

Sistemul se mișcă extraordinar. Creează EROI în fiecare zi. De la Călin Georgescu, la BogPr, la Stegarul Dac. Cu fiecare acțiune sistemul se afundă și mai mult, iar în urma lui ies la suprafață adevărații români. Bravo!, a scris Gavrilă pe Facebook.

BogPr a rămas ieri în arest

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, să repună pe rol dezbaterile în dosarul lui Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, în complet de divergenţă. Peşchir a contestat măsura arestului preventiv decisă de Judecătoria Sectorului 5. La finalul dezbaterilor, cu opinie majoritară, magistraţii au decis că Peşchir rămâne în arest.

UPDATE: Omul de afaceri Bogdan Peşchir rămâne în arest preventiv. El contestase în 21 martie măsura decisă în dosarul de corupere a alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu.

Completul de judecată de la Tribunalul Bucureşti a hotărât, în opinie majoritară, să respingă contestaţia lui Bogdan Peşchir împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5.

”În opinie majoritară: În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 204 C.proc.pen. respinge contestaţia formulată de contestatorul inculpat Peşchir Bogdan, împotriva încheierii din data de 21.03.2025, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ca nefondată. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă contestatorul inculpat Peşchir Bogdan la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.

A existat şi o opinie minoritară prin care un judecător a considerat că trebuie admisă contestaţia lui Peşchir şi acesta să fie pus în libertate.

Citește și: Peste 18.000 de pașapoarte, emise anul trecut de serviciul de resort din Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.