Săptămâna trecută, noul director al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud (ITM BN), Julia Gabriella Stejerean, a susţinut prima conferinţă de presă de la numirea sa în funcţie. Alături de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oana Nicoleta Paşcu a fost prezentat raportul de activitate al ITM Bistriţa-Năsăud din primul semestrul al anului 2009. În domeniul Sănătăţii şi Securităţii în muncă au fost declarate la sediul instituţiei, 26 de accidente de muncă dintre care două mortale, alte 23 de accidente soldate cu incapacitate temporară de muncă, dar şi un accident de traseu, cu 18 victime din care trei persoane au decedat.

În primele şase luni ale acestui an, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa – Năsăud a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din „Programul de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2009”. În această perioadă, inspectorii din cadrul ITM Bistriţa-Năsăud au verificat 1.139 de angajatori, ocazie cu care s-au dispus 3183 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. În urma controalelor efectuate au fost sancţionaţi 931 de angajatori, fiind aplicate 818 avertismente şi 113 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 610.500 de lei. Acţiunile de control au urmărit în principal creşterea rolului şi eficienţei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud prin conştientizarea angajaţilor şi angajatorilor cu privire la respectarea legislaţiei de muncă şi protecţie socială referitoare la încadrarea în muncă, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor juridice de muncă dar şi achitarea de către angajatori a comisionului datorat, potrivit Legii nr.130 din 1999.

Peste 600 de sancţiuni aplicate în domeniul relaţiilor de muncă

Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, Oana Nicoleta Paşcu, în semestrul I al anului 2009 s-au efectuat 668 de acţiuni de control în domeniul relaţiilor de muncă la sediile sau la punctele de lucru ale angajatorilor existenţi pe raza judeţului nostru. În urma acestor acţiuni ale inspectorilor de la Corpul de Control Relaţii de Muncă au fost depistaţi 37 de angajatori care primeau la muncă persoane pentru care nu aveau întocmite contracte individuale de muncă.

În acest caz s-au aplicat amenzi în valoare de 82.000 de lei, fiind găsite 54 de persoane fără contract individual de muncă. De asemenea, nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară a fost sancţionată cu 114 avertismente. Inspectorii ITM au mai aplicat şi 27 de amenzi în valoare de 132.000 de lei pentru neînregistrarea în termenul legal al Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului a contractelor individuale de muncă, şi nedepunerea termenelor legale a dovezilor de plată a drepturilor salariale, precum şi a actelor emise de angajatori privind executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă. În total, în domeniul relaţiilor de muncă în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost aplicate 606 sancţiuni, din care 67 amenzi în valoare de 222.500 de lei şi 539 avertismente. De asemenea, ITM Bistriţa-Năsăud a desfăşurat în primele şase luni din 2009 şi trei acţiuni de control pe timp de noapte.

Cinci persoane au decedat anul acesta

Potrivit directorului coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, Julia Stejerean, anul acesta, până în prezent s-au produs la noi în judeţ 26 de accidente de muncă, două dintre ele fiind mortale, alte 23 soldate cu incapacitate temporară de muncă, dar şi un accident de traseu în care au fost implicate 18 persoane, trei dintre ele pierzându-şi viaţa. În anul 2008 au avut loc în total 29 de accidente de muncă, şase fiind mortale şi alte 23 soldate cu incapacitate temporară de muncă.

Trei campanii încheiate cu… sancţiuni

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud a desfăşurat, în primul semestru al anului 2009, trei campanii naţionale, fiind controlaţi constructorii şi spălătoriile auto din judeţ. Astfel, au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 42 de avertismente acelor angajatori care prestează activitate în domeniul serviciilor de spălătorie auto. În sectorul construcţiilor civile şi industriale au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 28 de avertismente şi 5 amenzi în valoare totală de 14.500 de lei.

Peste 9.000 de carnete de muncă predate la Casa Judeţeană de Pensii

În domeniul evidenţei muncii, ITM Bistriţa-Năsăud înregistra la data de 30 iunie, circa 30.403 carnete de muncă păstrate şi completate. Au avut aprobare de a păstra şi completa carnetele de muncă la sediul societăţii, 41 de angajatori.
În semestrul I, numărul actelor de suspendare a controalelor individuale de muncă a fost de 7.161 iar actele de modificare a contractelor individuale de muncă au ajuns la 8.125. Anul acesta a continuat şi acţiunea de predare a carnetelor de muncă la Casa Judeţeană de Pensii în vederea scanării datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001. În primele şase luni ale anului au fost predate 9330 de carnete de muncă.

Angajatori… creaţi condiţii!

Alte abateri înregistrate de inspectorii muncii au vizat şi condiţiile de muncă care sunt puse la dispoziţia angajaţilor de către angajatori, fiind date 46 de sancţiuni în valoare de 388.000 lei. În acest sens, directorul ITM Bistriţa-Năsăud, Julia Stejerean atrage atenţia angajatorilor că sunt obligaţi să asigure condiţii mai ales pe perioada caniculei. (37 de grade). Astfel, trebuie luate măsurile de asigurare a ventilaţiei la sediile de lucru şi a apei potabile. De asemenea, se poate apela şi la reducerea duratei pentru ziua de lucru. Angajatorii care nu asigură aceste condiţii, riscă să fie amendaţi.

Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud va continua şi în perioada următoare având ca prioritate îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii, identificarea şi combaterea muncii fără forme legale, soluţionarea cererilor şi a petiţiilor adresate de cetăţeni, precum şi determinarea angajatorilor de a crea condiţii mai bune în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea la locul de muncă, în vederea diminuării riscului de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Iulia Stupinean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.