Pentru un sfârșit de săptămână în siguranță, jandarmii bistrițeni s-au aflat în mijlocul cetăţenilor pentru a asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice și religioase organizate în această perioadă, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Jandarmii din cadrul posturilor montane Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de ordine și siguranță publică în aria de competență, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi în stațiunile turistice sau pe traseele montane.
„În perioada menționată, jandarmii au asigurat și măsurile de ordine publică la manifestările cu public numeros organizate în spațiul public în localitățile: Beclean, Rodna și Anieș.
În principal misiunile executate au avut un caracter preponderent preventiv dar au fost aplicate și sancțiuni pentru: consum de băuturi alcoolice și organizarea unor activități de picnic în spațiul public neamenajat, pescuit fără permis, tulburarea ordinii publice, respectiv pătrunderea în fondul forestier fără acordul proprietarului (Legea nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfășurarea activităţilor de picnic, Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice).
Totalul amenzilor aplicate pentru faptele constatate se ridică la 4.700 lei și 15 avertismente scrise”, a transmis IJJ Bistrița-Năsăud.