În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din Bistrița-Năsăud au verificat circa 1.600 de locații în care se află peste 2.750 de persoane în izolare la domiciliu, și au aplicat peste 140 de amenzi, în valoare totală de aproape 258.000 lei, persoanelor care nu au respectat restricțiile de circulație. 

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 216 poliţişti, 88 de jandarmi și 44 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au efectuat 2.293 de verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu, în peste 1.300 de locații și nu au fost constatate nereguli.

De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 114 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 239.100 de lei, unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse prin ordonanțele militare în vigoare. 

Jandarmii au verificat 462 persoane, aflate în 261 de locații, din 50 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.800 de lei.

Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, la sfârșit de săptămână sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.

Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod”, reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.