Amenzi în valoare totală de circa 7.000 lei au fost aplicate de polițiștii din Prundu Bârgăului, în urma unor acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție, dar și în trafic.
În cadrul acțiunilor preventive desfășurate ieri, 2 decembrie, în intervalul orar 14.00-17.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu jandarmi au verificat 14 societăți comerciale și au legitimat 40 de persoane.
De asemenea, polițiștii au verificat 6 persoane plasate sub control judiciar sau aflate în arest la domiciliu, nefiind constatate nereguli. În trafic, au fost efectuate testări cu aparatul etilotest, fiind oprite pentru control 20 de autovehicule, printre care și un transport de material lemnos.
„Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.150 lei, dintre care 7 pentru abateri la regimul rutier, 2 pentru nerespectarea Legii 61/1991 și 4 conform Legii 55/2020. Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii 171/2010, în valoare de 3.000 de lei și a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 9,51 m.c. de material lemnos, transportat fără documente legale„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Materialul lemnos, în valoare de 2.824 de lei, era transportat cu o autoutilitară care a fost oprită pentru control și care era condusă de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Tureac. Acesta a fost depistat pe Drumul Național 17, în Mureșenii Bârgăului.