În perioada 22-26 decembrie, pentru siguranța cetățenilor, jandarmii au executat misiuni în zona centrelor comerciale și în special în zonele aglomerate: hipermarket-uri, magazine Târgul de Crăciun, Pietonalul Liviu Rebreanu, informează IJJ Bistrița-Năsăud.
Premergător sărbătorii Crăciunului un agent economic din Bistrița a fost depistat de către jandarmi în timp ce comercializa unui minor peste 1.700 de articole pirotehnice, încălcând astfel prevederile legale în vigoare. Au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de “comercializare articole pirotehnice din categoria 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. b, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive. Jandarmii au ridicat în vederea confiscării cele 1.716 articole pirotehnice, iar împreună cu actele de sesizare au fost predate către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în vederea continuării cercetărilor.
Jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânele și Colibița au executat misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor (în special în zonele frecventate de turiștii care au sărbătorit Crăciunul în zona montană) şi pe traseele turistice din aria de competență.
În aceste zile, jandarmii montani Rodna și cei din cadrul Postului Montan Colibița au acordat sprijin pompierilor pentru deblocarea unor drumuri care au fost blocate de arbori doborâți de vânt și care asigurau accesul spre pensiunile din zonă.
Totalul sancțiunilor contravenționale aplicate de către jandarmi în perioada menționată se ridică la 3.400 lei și 11 avertismente scrise, cele mai multe fiind pentru cerșetorie, nesupravegherea minorilor, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, adresarea de cuvinte și gesturi obscene, tulburarea ordinii publice precum și provocarea unor scandaluri.