O ambulanţă cu pacient care se deplasa cu semnalele de avertizare pornite a fost lovită în trafic de un autoturism în municipiul Arad, luni după-amiază, iar asistenta din autospecială a fost rănită, în timp ce pacientul nu a păţit nimic.

Accidentul a avut loc pe Calea Victoriei, iar autoturismul care ar fi provocat coliziunea era condus de un arădean în vârstă de 33 de ani.

„A intrat în coliziune cu o ambulanţă condusă de un bărbat de 46 de ani, din Arad, care se deplasa cu semnalele luminoase în funcţiune. În urma impactului, o asistentă a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările producerii accidentului, fiind întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și: Lupta afaceristului Cristian Duca cu mafia executorilor judecătorești

Sursa: g4media.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.