Opinie
Am trait sa o vad si pe asta
Un popor isterizat si in lacrimi !!!
Presupun ca la anii pe care ii am, am acumulat ceva experienta de viata prin chiar istoria propriei vieti, care oricum a batut filmul, dar si prin curiozitatea de a fi permanent racordat la evenimentele nationale si internationale care au fost si sunt de interes public.
La sfarsitul anului trecut, unul dintre cei mai odiosi dictatori ai timpurilor noastre, “Marele Conducator Kim Jong-IL” ne-a parasit, plecand la ceruri, la varsta de 69 de ani, in urma unui infarct miocardic, in timp ce calatorea cu trenul personal. A murit, lasand un popor intreg in lacrimi si durere. De ce oare ?!? …poate pentru ca in timpul dictaturii lui au murit de foame 2,8 milioane de oameni? Si ca sa vedeti pana unde poate duce paranoia la unii oameni, Conducatorul Suprem al Armatei nu i-a parasit fara sa lase lucrurile oarecum rezolvate, in societate. Chiar in trenul in care a murit, cu putin timp inainte, a facut un mare import de peste congelat pentru poporul lui, dar si-a lasat si odrasla cea mai mica a familiei, un tanar de numai 27 sau 28 de ani, caci nu se stie sigur varsta, Kim Jong Un dupa numele lui de botez, ca unic mostenitor al tuturor titlurilor supreme din Armata si Partidul Unic Muncitoresc din Coreea de Nord.
Un tanar cu vederi “progresiste”, care si-a luat ca mentor propriul unchi, si-a alungat fratele cel mai mare in China si, chiar daca inca nu s-a racit trupul neinsufletit al tatalui sau, el tocmai ce a anuntat opinia publica internationala, care astepta o schimbare in societate, ca va continua aceleasi politici pe care le-a creat si impus bunicul lui, Kim Ir Sen, si continuata de tatal lui.
In vremea tineretii mele, prin anii ’70, ca tanar ofiter de marina, drumurile mi-au oferit prilejul sa ajung intr-un port al Coreei de Nord, o tara in care cultul personalitatii il simteai la fiecare pas, cu un popor tinut in teroare si saracie, dupa lungi ani de razboi si o separare fortata de fratii lor de la Sud.
Am ramas socat sa vad oameni care, dupa ce coborau din autobuzele care ii aduceau la munca, se aliniau in plutoane si, cu cantec si in pas alergator, se duceau spre locul unde urmau sa munceasca. Toti erau imbracati dupa moda chineza sau stalinista, in tunica. Femeile nu aveau voie sa-si ridice privirea la barbati si erau obligate sa-si ascunda feminitatea prin strivirea fortata a sanilor cu diverse esarfe.
Nimeni din echipaj nu avea voie sa paraseasca nava fara a fi insotit de cel putin 10 persoane. Am intalnit o societate militarizata, care raspundea in masa la comenzile Armatei. De altfel, spre deosebire de toate celelalte tari ale lagarului comunist, Coreea de Nord a ales ca cei care conduc societatea sa nu fie Partidul Unic Muncitoresc, ci Armata.
Asta e si motivul pentru care in aceasta tara gasim nu mai putin de 9 (noua) milioane de militari in armata propriu-zisa, servicii si securitate.
Cu ochii tanarului de atunci, care mai asistasem la moartea fostului nostru conducator Gheorghe Gheorghiu-Dej, cand am vazut oameni care sincer aveau lacrimi de durere pentru ca ii parasise conducatorul iubit, dar si inmormantarea de tip megalomanic a dictatorului Kim Ir Sen, declarat unic conducator pe viata, nemuritor, nu mai puteam sa cred ca dupa 17 ani de la acest moment si 22 de ani de la executare cuplului Dictatorial Ceausescu din Romania, un cuplu care si-a dorit implementarea regimului coreean si in tara mea, sa asist la isterizarea unui intreg popor, care plangea fortat si emitea tot felul de aberatii prin propria propaganda impusa, aberatii greu de inteles pentru o fiinta umana cu inteligenta. Sa pretinzi ca plang pasarile si ca natura simte despartirea de marele Conducator, cred ca nu ne putem afla decat in zona unei paranoia generalizate.
Ma fericesc ca fac parte dintr-un popor care s-a debarasat, e drept, cu jertfe umane, de fostii dictatori si de placerile lor nebune. Nu au trecut decat foarte putini ani de cand asistam cu totii la adunari pe stadioane si manifestari megalomanice, unde “cei mai iubiti fii ai poporului“ erau intampinati cu mii de tablite, care le prezentau propriile portrete. Vedeam scene de-a dreptul apocaliptice, cu copii de gradinita si scoala primara scosi dezbracati in timpul iernii pe strazi si bulevarde, care sa-i intampine cu flori si stegulete pe cei doi bolnavi, de altfel conducatorii nostri iubiti, care tocmai plecau sau veneau din te miri ce deplasari total neimportante pentru natiunea romana. Cel mai groaznic dintre toate mi s-a parut atunci cand propaganda comunista ne obliga sa ne inchinam la tablou inainte si dupa orice sedinta, din care nu lipsea un moment de proslavire a iubitului nostru conducator.
Tot asa, in Coreea de Nord a anului 2011, am vazut copii de camin si de gradinita pusi sa planga in grup, dar si mase intregi de oameni care plangeau, tipau, se tranteau pe jos, isi smulgeau parul din cap, numai sa-i vada sefii ierarhici ca isi arata atasamentul total fata de “iubitul dictator”. Cei care, riscandu-si viata, au reusit sa evadeze din lagarul nebuniei comuniste, ne-au socat cu relatarile lor despre propaganda fara limite a ideologiei de partid si de stat, a dragostei supreme si atasamentului fara margini fata de alesul divinitatii. Tot ei spuneau ca, cu cat cei prezenti la momentul ceremoniei de inmormantare se manifestau mai cu multa amploare, cu atat exista posibilitatea de a fi avansati in functie de superiorii lor ierarhici. Groaznic si terifiant, dragii mei cititori, daca aceste lucruri se pot intampla pe aceasta Planeta la un popor contemporan cu noi !
Ce nedreapta este aceasta lume care lasa sa existe odata cu noi asemenea societati, oaze de disperare si nebunie, de spalare de creiere, pentru a satisface mintile bolnave ale unor dictatori descreierati care, in loc sa fie izolati si pusi in camasa de forta in spitale de nebuni, sunt lasati sa decida destinul si soarta unei intregi natiuni.
Ei nu pot sa produca zilnic decat crime si durere aceleiasi fiinte umane pe care avem datoria morala sa o protejam cu totii, asa cum de altfel ne-am propus odata cu infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite. Avem datoria morala sa condamnam orice manifestari de acest tip, care degradeaza si umileste aceeasi fiinta umana.
ANALIST POLITIC
Prof.univ.dr. Florentin Scaletchi
