Serviciul Român de Informații, armata și Jandarmeria funcționează în baza unor legi care ar trebui urgent reformate. Președintele susține că viitoarea majoritate parlamentară va aduce instituțiile în secolul 21. Sună a declarație de război.
Săptămâna trecută, un desant de băieți antrenați să bată au năvălit într-un vagon de metrou bucureștean de unde au extras cu precizie chirurgicală câțiva suporteri ai unei echipe de fotbal. Au intrat în acel spațiu aglomerat și i-au scos pe presupușii scandalagii dintre călători, civli stupefiați de inopinata operațiune a țestoaselor Jandarmeriei.
Filmările din stația de metrou au surprins secvența în care unul dintre extrași, luat pe sus din vagon ca un pui plouat de pisică și aruncat din pumn în pumn până a căzut pe peron, a fost efectiv călcat în bocanci cu furie de mascații în negru.
Jandarmul român, când golan, când fată mare
Este de notorietate relația dubioasă dintre jandarmi și galeriile de fotbal. Din principiu, cele două grupări se suspectează reciproc de rele intenții. Galeriile nu sunt coruri de maici, cu certitudine. Dar nici la gradații forțelor de intervenție trimise să vegheze pe tușa competițiilor sportive nu funcționează premisa de nevinovăție. Scânteile se aprind foarte ușor. Mai ales când, contestate pentru desele abuzuri, instituțiile de forță simt nevoia să își demonstreze ostentativ utilitatea. Este, însă, un secret al lui Polichinelle faptul că liderii galeriilor nu sunt chiar străini de structurile și activitatea serviciilor speciale de protecție și securitate publică. Se întâmplă în toată lumea iar România, oricât de suavă grădina maicii domnului ar părea, nu face excepție.
Revenind la incidentul de la metroul din capitala României, ce frapează nu este doar gestul brutal, de o agresivitate disproporționată, al jandarmilor, care au împărțit cu dărnicie, din dosul costumelor de protecție, probe de forță în plin vagon, de față cu copii, femei și persoane în vârstă. E cu atât mai neplăcut să-i vezi cum fac asta după ce, de doi ani, din 10 august 2018, îi tot auzi lamentându-se că nu aveau cum să-i izoleze pe provocatorii violenți din Piața Victoriei pentru îndepărtarea cărora au bătut și gazat zeci de mii de civili nevinovați.
Cele două situații ilustrează cum nu se poate mai bine duplicitatea unei instituții a statului român acuzată că a executat prea multe comenzi politice.
Reciclarea foștilor securiști
Marți, 6 octombrie, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Administrația Prezidențială a transmis un comunicat în care vorbește despre revizuirea legislației pentru instituțiile publice și domeniile ce au atribuții și responsabilități de securitate națională.
Retorica aceasta nu este nouă. Revine în actualitate aproape mereu, în preajma unor alegeri, mai ales când se prognozează o alternanță la putere. De cele mai multe ori s-a discutat acest subiect când actualul Partid Social Democrat a fost trimis în opoziție (nu foarte des, e drept) – dar și atunci s-au făcut mai degrabă valuri în jurul schimbărilor de personal, mai puțin decât în zona cadrului legal și, implicit, a rolurilor și funcțiilor pe care instituțiile de siguranță publică sau securitate națională trebuie să le îndeplinească.
În fapt, majoritatea acestor piese din aparatul de forță al statului român au fundația în primele luni ale anului 90 și suferă serios din această cauză.
Au fost asamblate într-un moment în care de butoanele puterii se agățaseră profitorii schimbării din 1989, linia a doua a partidului și favorizații securității ceaușiste. Prin urmare, după ciocnirile dintre etnicii maghiari și cei români din martie 1990, de la Târgu Mureș, FSN-ul, particula fondatoare a actualului PSD, a decis că e nevoie de un serviciu secret care să ia locul pe atunci de curând desființatei Securități. Nici până astăzi nu s-au stins unele suspiciuni legate de premeditarea acelor incidente pentru a justifica recuperarea agenților fostei poliții politice și refacerea rețelelor de influență asupra societății românești.
De atunci, prea puține s-au schimbat în legislația structurilor de ordine publică și siguranță națională, chiar dacă, în prima parte a anilor 2000, acestea au fost oarecum lustruite pentru a nu obstrucționa absorbirea României în Alianța Nord Atlantică și, apoi, în Uniunea Europeană. De altfel, amânarea admiterii României în spațiul Schengen are în bună măsură de a face cu temerile Vestului că în spatele butoanelor sau chiar la butoanele unor autorități dintre cele interconectate se află încă personaje cu trecut sau conexiuni dubioase și care, dacă li s-ar permite accesul la circuitul clasat de informații euro-atlantice, ar deveni vulnerabilități pentru securitatea comunitară (nivelul încă destul de ridicat al corupției este un alt motiv și nu e deloc străin de cel anterior pomenit).
Alte vremuri, alte amenințări
Atât Serviciul Român de Informații cât și alte structuri care ar trebui să fie o garanție a unei societăți liberale și democratice, au în miezul lor doctrina comunistă a „luptei întregului popor”, logica Războiului Rece și sângele poliției politice. O altă anomalie românească în spațiul euro-atlantic este că serviciile secrete sunt considerate „forțe armate”
În legea siguranței naționale, din 1991, se vorbește despre amenințări la adresa securității României și sunt enumerate acțiunile care au ca scop provocarea de război contra țării sau de război civil sau înlesnirea ocupației militare străin, acțiunile armate sau violente care urmăresc slăbirea puterii de stat. Nu se pune, în legile existente, problema precarității instituțiilor de aplicare a legii, pornite deseori chiar de la personajele dubioase care le conduc, un risc real pentru siguranță societății românești și a însuși statului român. Nu au fost puține ocaziile în care s-a văzut cât de nefiresc se poartă, de exemplu, Ministerul de Interne atunci când ar trebui să dea dovadă de fermitate – iar cele mai recente exemple sunt cazul Caracal și negocierile cu clanurile interlope în locul dezintegrării acestor amenințări publice.
Nu de puține ori s-a vorbit în spațiul public românesc despre implicarea sau subordonarea politică a zonei de securitate și siguranță. Exemplul mai devreme amintit, 10 august 2018, nu este singurul. Nici până astăzi nu au fost lămurite detaliile mineriadelor din anii 90. Circulă iar și iar suspiciunea amestecului serviciilor secrete în construcția politică a statului, adică, pe românește spus, în câștigarea diverselor alegeri. Actuala legislație favorizează, în siajul ei, alimentarea unor astfel de teorii. La fel cum suspiciunile de amestec abuziv de atribuții între instanțele de cercetare penală și serviciile de culegere a informațiilor sensibile ar fi mult mai reținute dacă ar exista norme transparente. De altfel, președintele Klaus Iohannis a explicat, săptămâna aceasta, că, odată cu reforma din domeniu, nu intenționează să redea serviciilor atribuții în cadrul urmăririlor penale sau a proceselor penale.
La o zi după anunțul reformei discutate în Consiliul Național de Apărare a Țării, Deutsche Welle l-a întrebat pe președintele Klaus Iohannis dacă măsurile propuse implică reorganizarea serviciilor de informații la standardele și pentru amenințările secolului 21 dar și a Jandarmeriei, astfel încât abuzuri cum au fost cele din 10 august 2018 și mușamalizarea lor într-o cârdășie politico-militară să nu se mai repete.
„Vechea paradigmă pornea de la premisa că într-un viitor previzibil va avea loc un război în Europa. Or, această premisă nu mai este de actualitate”, a răspuns șeful statului. „Nu credem că în viitorul apropiat în Europa vom avea un război de tipul războaielor mondiale pe care le-am avut în secolul XX. Și atunci este clar că trebuie să ne adaptăm strategia. Inamicul de data aceasta probabil nu o să mai vină cu tancul, ci cu dezinformarea. Nu o să vină cu arme de foc, ci cu atacuri de tip cyber. Toate acestea trebuie foarte bine prevenite, dar, în același timp, sigur, în cazul unui conflict armat local sau regional, forțele armate trebuie să fie pregătite să intervină (…) Încet, dar sigur, ne apropiem pentru prima dată de o situație pe care o consider foarte bună: avem Strategia Națională, avem Strategia de Apărare, avem Carta Albă a Apărării, avem banii pregătiți, 2% din PIB timp de un deceniu, pentru a face transformările în Forțele Armate – atenție, nu numai în Armată, în Forțele Armate, și în Servicii, și în Poliție, în Jandarmerie și așa mai departe – și trebuie finalizată întreaga acțiune cu modernizarea legislației aferente. Și, da, inclusiv aceste modificări se vor opera în lege. Aștept ca noul Parlament să se apuce urgent de aceste chestiuni, care sunt necesare”, a completat Iohannis, în răspunsul pentru Deutsche Welle.
Războiul dus prin dezinformare, „capturarea” și subordonarea decidenților politici coruptibili de către grupuri ostile de interese și influențarea deciziilor publice, subminarea încrederii în autoritățile statului, slăbirea statului, topilarea economie, asediile cibernetice sunt doar o parte din primejdiile ce amenință democrația, statul de drept și libertățile indivizilor și împotriva cărora nu doar că nu s-a făcut nimic serios până acum dar care chiar au fost favorizate. Pentru reformă este nevoie de voința politică de a dărâma și reclădi de la zero actualul sistem, oricâtă rezistență ar opune stâlpii și profitorii lui. Ar fi, dacă ar fi să fie, un război murdar cum rar s-a mai văzut într-o țară în care discursul public este oricum intoxicat și mizerabil. Dar România chiar trebuie să își demonstreze că poate ieși din zodia serviciilor secrete și a instituțiilor de forță militară.
Text preluat integral de pe Deutsche Welle.
