Consilierul local Alin Seserman, este de părere că sistemul alegerii primarilor și cel al alegerii președintelui CJ „dezavantajează clar PNL”.
„Sistemul alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin, din primul tur, dezavantajează clar PNL. Sistemul alegerii președintelui de CJ prin votul consilierilor dezavantajează tot PNL. Aproape toți baronii PSD sunt arestați sau suspendați, deci am fi avut șanse mari să câștigăm în aceste județe, preşedinţia CJ-urilor. În Transilvania ei nu au fi avut nici o șansă. PSD și-a asigurat primarii în funcție să pornească cu prima șansă, iar președinții de CJ abia așteaptă să ajungă la masa negocierilor. Pe lângă asta vor încerca o fragmentare a electoratului, astfel încât un primar ca Ovidiu Creţu să poată câştiga cu un 30 %. Sigur că nu va fi peste tot aşa. Nici măcar la Bistriţa, dacă nu greşim, dar oricum şi-au asigurat un avantaj. La consiliile judeţene nimeni nu negociază ca ei. Ați văzut cum funcționa Nechita la Iași, Mazăre, Duicu și ceilalți. Oamenii ăştia nu au Dumnezeu. Dau bani, ameninţă, fac orice. Radu Moldovan în această situaţie are o şansă mai bună decât dacă s-ar fi menţinut sistemul alegerii preşedintelui din primul tur. Aşa-zisa lui revoltă, e o poveste pentru orăşelul copiilor. Ştiţi pe cineva din Bistriţa, care a votat USL pentru că avea încredere că Radu Moldovan va face treabă, că vreau să-l cunosc. A avut un USL în spate, un contracandidat care era primarul unei comune, o ură semănată în rândul oamenilor faţă de PDL şi o campanie DNA proaspătă, de două luni asupra celor mai vizibili oameni ai PDL BN. Cu toate astea, un vot nefavorabil doar în municipiul Bistriţa ar fi schimbat raportul de forţe. În fine, părerea mea este că PSD a punctat. Ei mizează pe localităţi mici, sărace, oraşe nedezvoltate unde controlează situaţia prin forţă şi ameninţări. PSD nu guvernează pe baza unui exerciţiu democratic, ci pe votul unei minorităţi, dependende de putere, din diverse motive. Iar minoritatea, o transformă artificial în majoritate şi guvernează. Asta este, cel puţin deocamdată”, a scris Seserman pe pagina de socializare.