Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la ediţia a XII-a a Aspen Healthcare Summit, că următorii şapte ani sunt esenţiali şi vor putea schimba sistemul de sănătate. El a subliniat că fără asigurarea forţei de muncă potrivite celelalte investiţii nu au niciun viitor.
„Am discutat mereu despre prevenţie, despre dezvoltarea serviciilor ambulatorii, despre principalele priorităţi – morbiditatea şi mortalitatea în România, am vorbit despre bolile cardiovasculare, cerebrovasculare, oncologice, diabet şi altele. Toate acestea acum beneficiază de un cadru strategic, iar următorii şapte ani sunt esenţiali. Ei vor putea schimba sistemul de sănătate din punct de vedere al investiţiilor în spitale, în noi clinici ambulatorii, dar şi în ceea ce priveşte medicii de familie. Vor putea să beneficieze de politici privind resursele umane, ele sunt extrem de importante după părerea mea, avem multe exemple în acest sens, s-au făcut multe investiţii însă fără politicile esenţiale care să asigure şi forţa de muncă potrivită celelalte investiţii nu au niciun viitor”, a afirmat Rafila, scrie digi24.ro.
Potrivit acestuia, politica publică privind managementul sectorului sănătăţii, precum şi schimbarea mentalităţii trebuie să se regăsească sub aceeaşi umbrelă, iar conducerea Ministerului Sănătăţii şi CNAS trebuie să colaboreze astfel încât să poată fi implementate toate schimbările din sistem. „Cred că politica publică privind managementul sectorului sănătăţii, precum şi schimbarea mentalităţii privind depăşirea provocărilor cu care ne confruntăm şi care schimbă faţa sistemului de sănătate şi aici mă refer la inteligenţa artificială, la telemedicină, introducerea digitalizării în toate domeniile medicale, toate aceste provocări trebuie să se regăsească sub aceeaşi umbrelă şi conducerea Ministerului Sănătăţii, CNAS care trebuie să colaboreze astfel încât să poată implementa toate aceste schimbări”, a explicat ministrul.
El a informat că Guvernul va adopta vineri strategia naţională pentru sănătate, strategia de luptă împotriva rezistenţei antimicrobiene şi infecţiilor nosocomiale şi strategia pentru vaccinare. „Sunt documente extrem de importante”, a evidenţiat Alexandru Rafila.