În sedinta din 24 ianuarie, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea procurorului general, a constatat încetarea suspendarii din functie a lui Alexandru Lele, procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor. În exclusivitate pentru Gazeta, procurorul Alexandru Lele vorbeste deschis despre motivele reale ale suspendarii sale din functie, despre cei care au încercat sa-l înfunde, dar si despre alte adevaruri înca nespuse.
Gazeta: Sunteti procuror cu drepturi depline dupa 5 (cinci) ani, 9 (noua) luni, 2 (doua) saptamâni si o zi…
Alexandru Lele: Se poate spune si asa. Dar se impun niste precizari. În toata aceasta perioada, 29 martie 2002 – 11 ianuarie 2008, am continuat sa fiu procuror, pentru ca aceasta calitate nu mi-o poate lua decât Presedintele României, în situatia în care as fi fost condamnat definitiv pentru savârsirea vreunei infractiuni. Sau, mai putea sa emita un astfel de decret prezidential daca as fi murit, daca mi-as fi dat demisia, daca as fi fost sanctionat disciplinar cu excluderea din magistratura sau daca ieseam la pensie, împrejurari ce nu s-au realizat, spre disperarea multor “amici”, mai vechi sau mai noi. Acestea sunt cazurile prevazute de Statutul judecatorilor si procurorilor în care ei sunt eliberati din functie si, din punct de vedere legal, le înceteaza calitatea de magistrat. Nu am fost în niciunul dintre ele. Eu am fost doar suspendat din functie, de drept, ca urmare a punerii în miscare a actiunii penale fata de mine printr-o ordonanta din 29 martie 2002, semnata de un fost general de militie, Ovidius Paun, adus – dupa pensionare – în parchet, ca sef al Biroului Anchete Speciale, pentru a executa “sarcinile” murdare, la care nu se preta altcineva. Este suficient sa va spun despre el ca a emis cele mai multe mandate de arestare în 13-14 iunie 1990 si a fost unul dintre clientii privilegiati ai defunctei BANCOREX, ca sa-i întelegeti originile si profilul. Procurorul Cristian Panait, cel care era singurul titular al dosarului nr. 102/P/2002 si stia ca nu exista niciun motiv pentru a folosi actiunea penala împotriva mea, a refuzat sa ma inculpe. Din pacate, fostul Procuror general, Joita Tanase, apucase sa-i promita lui Adrian Nastase, premierul de atunci al României, ca ma va suspenda imediat din functie, ceea ce nu se putea însa realiza decât prin inculparea mea. Acest pact macabru a precipitat evenimentele. Nastase – un expert necontestat în manipularea opiniei publice – era grabit sa ma discrediteze pentru a submina credibilitatea declaratiilor mele publice vizavi de interesele lui si ale PSD în acest caz si în altele conexe. Procurorii Ilie Piciorus si Ovidius Paun, sefii ierarhici ai procurorului Panait (dintre care lipsea însa o “veriga” intermediara, respectiv procurorul sef serviciu Teodor Jipa, “necooptat” în operatiunea denumita “Cazul Scarisoara”), au insistat ca tânarul procuror sa semneze ordonanta de punere în miscare a actiunii penale. Au facut presiuni incredibile asupra lui. L-au amenintat cu încetarea delegarii la Parchetul general si chiar cu excluderea din magistratura. Au scos de la naftalina declaratiile unor puscariasi împotriva lui Cristian Panait (Asa se explica de ce, prin Rezolutia nr. 177/P/2002, din 12 august 2002, s-a dispus nu numai “clasarea cauzei în ce priveste evenimentul din 10.04.2002 referitor la sinuciderea lui Panait Cristian”, ci si “neînceperea urmaririi penale fata de el pentru luare de mita”!). Adica, îl cercetasera pentru coruptie pe un mort. Totusi, Panait a refuzat sa execute ordinul politic, care i-ar fi demolat respectul fata de sine, ca om si ca procuror. În dosarul privind moartea lui violenta – pe care l-am conspectat si stiu ca sunt unul dintre putinii oameni care au avut acces la el – exista declaratiile mai multor procurori, grefiere si dactilografe care au aratat motivul presiunilor si modul în care a actionat trioul criminal Joita-Paun-Piciorus. În ciuda evidentei, varianta determinarii sinuciderii nu a fost luata în considerare si, implicit, nu a fost înlaturata prin ancheta trucata de procurorul Ovidiu Sârbu, iar cei trei veritabili criminali, Joita-Piciorus-Paun, plus instigatorul lor, Adrian Nastase, au scapat de pedeapsa. Deocamdata, pentru ca raspunderea penala nu este înca prescrisa, iar Dumnezeu, oricum, nu îi iarta!
Gazeta: Si ce mai era în neregula cu ordonanta de punere în miscare a actiunii penale împotriva dumneavostra?
Alexandru Lele: Desi dosarul de urmarire penala era în fisetul procurorului Panait, Paun – seful acestuia – s-a vazut pus în situatia de a se implica nemijlocit în ancheta. Confruntat cu refuzul lui Panait de a executa ordinul nelegal, pe de o parte, si cu angajamentul ocult fata de Joita&Nastase, pe de alta parte, Paun a redactat personal si a semnat “în orb” actul de punere în miscare a actiunii penale, fara sa ma fi audiat anterior macar pe formular de învinuit si fara ca el sa fi fost delegat în vederea efectuarii urmaririi penale în acel dosar, repartizat initial lui Cristian Panait, ca singur “procuror de caz”. În aceeasi zi, 29 martie 2002, vinerea la prânz, eu am aflat de la radio ca am fost suspendat din functie “pentru arestarea nelegala a trei persoane cercetate pentru trafic cu produse petroliere” si pentru “favorizarea infractorilor în alte trei cazuri”. Atunci nu am înteles ce s-a întâmplat, mai ales ca aveam citatie ca “învinuit” pentru marti, 2 aprilie 2002, când m-am prezentat pentru audiere la Bucuresti. Lunea, în 1 aprilie 2002, procurorul Panait a dispus scoaterea mea de sub urmarire penala, solutie ascunsa de parchet pâna în 2004, în ciuda repetatelor solicitari ale curtilor de apel din Oradea si Suceava, sfidare care a determinat prelungirea cu mai bine de 2 ani a acestui proces. Dupa o saptamâna, în dupa-amiaza zilei de 10 aprilie 2002, Cristian Panait a sarit de pe terasa imobilului în care locuia, iar 2 ore mai târziu deceda la spital. Procurorul sef sectie Ilie Picorus (fostul sef de cabinet al lui Viorel Hrebenciuc) a ridicat, în aceeasi seara, mai multe înscrisuri din locuinta lui Panait, fara sa încheie niciun proces-verbal. A crezut ca sterge toate urmele, fara sa banuiasca nimic despre altele, care au ramas si deconspira scenariul represiunii. Practic, pentru a-si pastra privilegiile oferite de „sistem”, politrucul Piciorus si fostul militian Paun s-au vazut obligati sa se expuna direct, nemijlociti de un „tampon”, de un subordonat „fara stabilitate”, sa puna în miscare actiunea penala împotriva mea, desi nu exista nici o proba pentru folosirea acesteia si nici nu se documentasera. Pentru gestul sau de mare demnitate profesionala, procurorul Cristian Nicolae Panait a platit cu viata, fiind „vinovat” ca a obligat dinozaurii sistemului sa iasa din bârloguri. Piciorus, compromis iremediabil, a fost ulterior înlaturat treptat, dar Paun a primit ca rasplata alte functii, razbind pâna la aceea de consilier personal al Procurorului general al României, a patra în ierarhia parchetului.
Gazeta: Deci, la data respectiva, nici nu era vorba despre vreo acuzatie de coruptie împotriva dumneavoastra! Cum si când au aparut acestea?
Alexandru Lele: Doar când si-au dat seama ca acuzele formulate si lansate de Paun sunt totalmente nefondate si când mass media le-a râs în nas, au înteles ca trebuie sa-mi gaseasca acuzatii “mai serioase” si sa ma picteze ca pe un mare corupt, “blam” ce prindea cel mai bine la marele public si era în masura sa-mi submineze credibilitatea. Pentru ca, subliniez, acest razboi declansat de “sistem” împotriva mea a fost mai mult unul mediatic decât unul juridic. El continua si acum: e suficient sa invoc actuala “tacere” a unor publicatii în jurul ordonantelor finale, prin care am fost scos de sub urmarire penala pentru toate acuzatiile, solutii dispuse succesiv de Parchetul Înatei Curti de Justitie, de DNA si de Parchetul Curtii de Apel Oradea. Asta, dupa ce m-au împroscat cu noroi ani în sir. Chiar daca, între timp, a disparut comanda si presiunea politica, au mai ramas unii ziaristi ostili si trusturi de presa care facusera o problema personala din denigrarea mea. Acest razboi murdar le era necesar guvernantilor din 2001-2002 pentru ca erau alarmati: un studiu publicat în perioada respectiva a aratat ca PSD, partidul de guvernamânt de atunci, a pierdut 6 procente în urma acestui scandal si, de fapt, a fost începutul prabusirii lui Nastase. Poate, tot acesta o sa-i puna si crucea. De aceea era vital pentru ei sa ma compromita. Planul “de redresare” a fost minutios pregatit. Timp de peste trei luni, desi zilnic apareau cel putin 4-5 articole în presa centrala pe tema a ceea ce se numea deja “scandalul Tarau-Lele-Panait”, m-au “lasat în pace”, fara sa ma mai cheme la audieri sau la efectuarea altor acte de urmarire penala. Eu ceream insistent si în mod oficial urgentarea “cercetarilor”, fara sa banuiesc vreodata ca ele vor mai dura aproape sase ani! A fost exact perioada în care l-au scos din joben pe puscariasul Viorel Stiube, alt “client” care sponsorizase copios PSD. Au facut o întelegere cu el ca, daca este de acord sa colaboreze împotriva mea, îl scot din penitenciar. L-au “meditat” minutios pentru a-l folosi la compromiterea mea mediatica, fara sa le pese ca orice alterare a adevarului poate fi demantelata în fata instantei. Era realmente o “solutie” de avarie, adoptata la doua luni de la moartea procurorului Panait. Subliniez acest ultim “amanunt” pentru ca, în acelasi scop de manipulare, opinia publica a fost dezinformata sistematic de “sistem” sugerând ca procurorul Panait ar fi fost cel care m-ar fi inculpat (ori el m-a scos de sub urmarire penala!), ca am fost suspendat “pentru corupte” (ori, cum v-am precizat înainte, acuza era de “arestare nelegala a trei persoane cercetate pentru trafic cu produse petroliere”) si ca Panait m-ar fi si trimis în judecata, neadevar care a fost reiterat zilele trecute pâna si catre TVR, dar probabil ca o lacuna a back-ground-ului mostenit de postul national. Pe baza alegatiilor acestui puscarias, dovedit ca unul dintre cei mai mari evazionisti din tara, trimis în judecata prin 13 rechizitorii si cercetat alaturi de alti membri ai familiei sale chiar si în prezent, în alte dosare de mare criminalitate economico-financiara, au construit niste acuzatii fanteziste. În acelasi timp, au ascuns probele care dovedeau contrariul a ceea ce doreau ei sa demonstreze si au perseverat în abuz desi reusisem sa fac pâna si “proba negativa”, cum ca nu am avut niciun contact cu Stiube. Procurorii Alexandru Chiciu si Elena Radescu mi-au încropit apoi un rechizitoriu în care fabulau nerusinati. Acest dosar a fost restituit la parchet, în 2006, de catre Înalta Curte pentru refacerea urmaririi penale, iar dupa un an s-a dat la DNA fata de mine o prima solutie de scoatere totala de sub urmarire penala. Aceeasi soarta au avut-o si acuzatiile în baza carora am fost suspendat, dosarul respectiv – disjuns de cel trimis în judecata – fiind plimbat aproape sase ani de la un parchet la altul, primind 9(noua) numere succesive de înregistrare, probabil pentru a i se pierde urma.
Gazeta: Potrivit ultimei ordonante a parchetului sunteti scos de sub urmarire penala cu privire la absolut toate acuzele ce v-au fost aduse. Considerati ca prin aceasta decizie, justitia si-a recunoscut oarecum vina?
Alexandru Lele: Implicit, prin solutia finala adoptata, “dosarul Lele” este un rebut al parchetului, deci al justitiei, dar pâna la stabilirea “vinii” celor care l-au produs mai este o cale destul de lunga de urmat. Dar, asa cum cred ca deja am demonstrat, eu am rabdare, stiu ce am de facut si am convingerea ferma ca ar fi cel mai mare pacat sa las ca “vinovatii” sa scape nepedepsiti.
Gazeta: Cât de mult considerati ca v-a ajutat faptul ca în perioada cât ati fost suspendat pe nedrept din functie ati fost jurnalist?
Alexandru Lele: M-a ajutat în primul rând din punct de vedere material, sa supravietuiesc cu trei copii de crescut. Nu puteam sa lucrez ca avocat, pentru ca multor avocati din Baroul Bihor, asa cum au procedat în alte cazuri cu magistrati suspendati, nu le convine o asemenea concurenta. Nu am dorit nici sa ma umilesc cerându-le ceea ce ar fi fost normal sa mi se permita de drept, adica sa-mi exercit meseria de jurist într-o alta forma. În plus, trecerea în avocatura ar fi presupus sa-mi dau demisia din magistratura. Apoi, desi am destui cunoscuti, “oameni de afaceri”, nu avea niciunul curajul sa ma angajeze în functia de consilier juridic, de teama represaliilor la care s-ar fi expus din partea “sistemului”. În al doilea rând, experienta jurnalistica m-a ajutat sa vad si ce se întâmpla de cealalta parte a baricadei, sa-mi sporesc posibilitatile de a dovedi o nelegalitate, rolul de fapt al oricarui procuror.
Gazeta: Cât datorati, moral vorbind, GAZETEI DE ORADEA, si cât credeti ca va datoreaza GAZETA DE ORADEA d-voastra?
Alexandru Lele: Am fost timp 5 ani si 2 luni parte a unui contract de cesiune a drepturilor de autor în favoarea GAZETEI, singura publicatie de la care am încasat banii cuveniti pentru munca mea. Desi – dupa ce am dovedit ca am putut sa ma “reprofilez” profesional – am avut si alte oferte, inclusiv din presa centrala, am preferat sa-mi respect angajamentele contractuale. Ramâne ca altii sa aprecieze cât îmi datoreaza GAZETA, în care am scris saptamânal, de la primul numar pâna saptamâna trecuta. Dar sper ca voi sa nu-mi faceti simtita absenta.
Gazeta: Care este diferenta dintre procurorul Lele si jurnalistul Lele?
Alexandru Lele: Sunt si vor ramâne una si aceeasi persoana, pentru ca nu exista nicio incompatibilitate spirituala între procuror si jurnalist. Doar legea ma obliga acum sa optez pentru una dintre cele doua forme de exprimare sociala.
Gazeta: Ca inculpat tracasat în mai multe procese, câta încredere aveti în justitia româna?
Alexandru Lele: Suntem obligati fatalmente sa avem încredere în Justitie, pentru ca altfel statul s-ar prabusi. Problema este cu oamenii care o “fac” si o administreza. Fata de acestia trebuie întotdeauna sa avem ochii larg deschisi.
Gazeta : Ce este putred în justitia româneasca? Ce ar trebui schimbat?
Alexandru Lele: Scheletul acesteia nu a fost înlocuit dupa '89, a fost pastrat pe considerentul ca numai asa, fragila, poate fi subordonata. Presupunerile “revolutionarilor” s-au confirmat. Acum – la insistentele structurilor europene în care am fost primiti – Justitia se schimba, inclusiv oamenii din sistem, desi aceasta nu este în sine o garantie de mai bine. Doar timpul si natura vor rezolva cu adevarat problema justitiei române.
Gazeta: În calitate de jurnalist ati scos la iveala multe fapte nelegale comise de fosti si… actuali colegi de-ai d-voastra, magistrati. Îti vei „ancheta” si în continuare?
Alexandru Lele: Nu mi-am propus asemenea sarcini, nu mi le pot eu repartiza, dar simpla mea prezenta le da multora frisoane. Ceea ce, poate, este mai eficient decât orice alta nu stiu ce ancheta.
Gazeta: Ce ati învatat în meseria de jurnalist?
Alexandru Lele: Sa citesc dincolo de aparentele unor documente. Sa vad conexiuni bine disimulate. Sa nu ma limitez – când doresc cu adevarat sa gasesc adevarul – la “îngradirile” legale impuse de o ancheta strict judiciara. Sa vad mai bine si sa ma aplec si asupra “amanuntului” neoficial. Practic, sa înteleg cu ajutorul mai multor “instrumente”.
Gazeta: Într-unul dintre editorialele d-voastra ati spus ca regretati faptul ca nu mai puteti sa scrieti din motive de incompatibilitate între cele doua meserii. Excludeti definitiv varianta de a mai scrie?
Alexandru Lele: Nici într-un caz nu as spune asa ceva. Mai am foarte multe de spus si de împartasit. Forma de exprimare poate fi însa foarte diversificata.
Gazeta: Ati fost unul dintre putinii procurori care au luptat împotriva sistemului ticalosit. L-ati mai aresta pe Adrian Tarau daca ati sti care sunt repercusiunile?
Alexandru Lele: Fara nici o ezitare. “Greseala” mea profesionala a fost ca nu i-am perchezitionat, în aceeasi seara când l-am arestat, casele si am avut încredere în corectitudinea “lucratorilor” pusi sa le “supravegheze”. Pâna a doua zi cuibul a fost golit.
Gazeta: Care sunt cei mai corupti oameni în judetul Bihor?
Alexandru Lele: Nu cunosc si nu ma pot încumeta la un raspuns.
Gazeta: V-ar tenta pe viitor o eventuala implicare în politica?
Alexandru Lele: Nu am avut timp sa-mi fac astfel de planuri.
Gazeta : În încheiere, la ce sa se astepte Adrian Tarau pe viitor?
Alexandru Lele: “Problema Tarau” nu îmi apartine mie, ci statului român. Cazurile solutionate, fie si numai partial ori secvential, de un magistrat nu trebuie personalizate. Singura mea preocupare în ce-l priveste pe Tarau, va fi ca probele administrate fata de acesta de-a lungul atâtor ani sa fie valorificate de cei care se vor pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei lui. A fost o investitie uriasa pentru apararea intereselor statului român si nimeni nu are dreptul sa o risipeasca sau sa o tranzactioneze. Stiu cum sa fac aceasta.
Gazeta de Oradea
