Viața publică a fost acaparată de subiectul alegerilor prezidențiale, așa că am fost curioși care este părerea unor persoane cunoscute, dar neimplicate politic.
Elisabeth Ungureanu care este reprezantant al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și care în trecut a lucrat în domeniul media, fiind reporter și corespondent TV, este de părere că prin „schimbările politice din acest an s-au creat confuzii și ca atare în mentalul și percepția publică, de masă, diferența între dreapta și stânga aproape că nu mai există”.
„Nu demult mi-au picat ochii pe câteva grafice realizate de IRES (Institutul Român pentru Evaluare și Strategie). Era vorba despre niște studii de profilling ale viitorului președinte, realizate în septembrie 2014, pe un eșantion de 940 de subiecți, reprezentativ la populația de peste 18 ani din România.
După vreo oră, cât m-am tot uitat pe ele, nu am putut decât să mă întristez. Cele mai multe persoane din România cu drept de vot, consideră că cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă viitorul președinte sunt: inteligența (30%), apropierea de oameni (17%) și patriotismul (16%).
Din păcate, oamenii în general, se pot pronunța imediat atunci când este vorba să caracterizeze sau categorisească într-un fel sau altul, cu alte cuvinte se pronunță foarte ușor asupra unor calități sau defecte, dar la o radiografiere mai atentă, în special dacă le ceri să nominalizeze totul devine mult mai greu, iar criteriile ai senzația că dispar imediat.
Cert este un lucru: primii cinci candidați la alegerile care urmează acum în noiembrie, au construit programele electorale cele mai elaborate, iar viziunile lor sunt destul de apropiate și, ca întotdeauna, acestea abundă în promisiuni pentru electorat chiar dacă unele sunt aproape imposibil de atins. Urmărind de-a lungul campaniei programele propuse de Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Monica Macovei și Călin Popescu Tăriceanu în cele mai relevante și importante domenii pentru funcționarea unui stat, respectiv Justiție, Economie, Taxe, Salarii, Politică Externă, Securitate, Administrație și Reforma, Educație, Sănătate și Religie cred că au dat destule indicii prin care să înțelegem ca scopul lor principal este de a promova o politică alta decât cea a lui Traian Băsescu.M-am retras din televiziune chiar la sfârșitul unui an electoral. Făcând o comparație între alegerile din 2009, atunci fiind în mijlocul evenimentelor transmițând pentru telespectatori, și 2014, acum fiind doar un spectator și telespectator, am senzația că scena politică s-a transformat într-un imens studio de televiziune sau că efectiv a devenit prelungirea studiourilor de televiziune. Iar în televiziune se știe prea bine că totul se amestecă și astfel ceea ce ar fi trebuit să fie echidistant și echilibrat, nicidecum nu mai e așa. Avem parte doar de scandal, bârfe și înjurături, comentate și întreținute de moderatori care nu întotdeauna sunt pregătiți pentru așa ceva. Oricum, de la o campanie la alta am observat că scena politică și implicit strategiile politice se schimbă total, însă foarte mulți dintre noi nu ne dăm de acest lucru pentru că suntem martori direcți ai schimbării, suntem parte din ea. Cel mai elocvent exemplu este faptul că, iată cu o singură excepție aproape că nu am mai auzit băile de mulțime, acestea fiind înlocuite cu diverse apariții în mediul virtual sau chiar cu băi de mulțime, dar în spațiul on-line.
Prin toate schimbările politice din acest an s-au creat confuzii și ca atare în mentalul și percepția publică, de masă, diferența între dreapta și stânga aproape că nu mai există. Sunt și acum, cu doar o zi înainte de alegeri, foarte multe persoane confuze și care nu știu cu cine să voteze, care nu au opțiuni. Iar pentru astfel de persoane cred că emoția va prima.În încheiere însă, deși fiecare dintre candidați și-au construit de o manieră sau alta campania, cred că, per general, este o campanie mult prea personalizată și mult prea puțin construită pe mesaje programatice, care să ne permită să imaginăm traiectoria pe care o va avea un candidat sau altul atunci când va ocupa fotoliul prezidențial. Iar aici mă refer, desigur, la binele public, la bunul mers a societății românești”, a declarat Elisabeth Ungureanu, șef serviciu administrativ-comunicare, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”.
Sunt și persoane care încearcă să dea o șansă femeilor în politică, își doresc o schimbare și susțin că „este un moment cheie care va arăta cum gândește electoratul feminin”.
„Această campanie a fost complet diferită de precedentele deoarece a adus două elemente esențiale în plus: participarea la competiție a două doamne cu vizibilitate foarte mare și care contează/au contat pe scena politică și folosirea în timpul campaniei a dosarelor penale instrumentate recent. Sunt foarte diferite, ceea ce ne va ajuta după rezultate să înțelegem mai multe lucruri, cum ar fi: au vreo șansă femeile într-o astfel de competiție? Care este profilul femeii politician acceptată de electorat?
Fraza de mai sus trebuie înțeleasă în sensul că cele două femei candidate sunt foarte diferite.
Din pacate, în opinia mea, cele două candidate nu au șanse reale deoarece una are o imagine publică negativă și ieșirile din ultima perioadă ale Președintelui nu au făcut decât să confirme ipotezele care circulă despre trecutul candidatei iar a doua este lipsită de sprijinul unui partid care deține structuri organizatorice necesare unei campanii. Ca femeie consider că este un moment cheie care va arăta cum gândește electoratul feminin (care ar trebui să fie sensibil la o candidatură feminină), cât de tradiționalist (masculin) este electoratul român și, mai ales, va arăta care este viitorul politicii făcute de femei în România.
Personal voi participa la vot pentru că este singurul drept de decizie pe care mi-l garantează constituția și voi vota ca femeie care crede că după 25 de ani în care barbații au arătat ce pot, este timpul să încurajăm o schimbare de paradigmă, să mă ințelegeți bine: nu vom avea după aceste alegeri o femeie președinte dar dacă ea va aduna suficiente voturi încât să ocupe o poziție în primele 5 atunci acest lucru va încuraja prezența femeilor în politică (a femeilor competente, capabile de schimbare, patrioate, incoruptibile, responsabile), a precizat conf.univ.dr. Felicia Cornelia Macarie de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării – Extensia Bistriţa, specializarea Administraţie Publică.
Felicia Cornelia Macarie este profesor universitar doctor, a terminat studiile de licenţă (1985) şi doctorale (1999) la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, în domeniul Economie. După 8 de ani de experienţă în managementul firmei, în 1998 a început o carieră universitară la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. În prezent face parte din Departamentul de Administraţie Publică al Universităţii Babeş-Bolyai, unde desfăşoară activităţi didactice şi de cercetare în domeniul economic (audit public intern, finanţe publice, economie, contabilitate) şi management. Este formator, evaluator de competențe dobândite nonformal, auditor financiar şi membru în organizaţii profesionale ca: IIA, NISPAcee, CAFR. Publicaţiile sale includ: 8 cărţi ca unic autor, 2 cărți coordonate, 5 cărţi în colaborare, peste 45 de articole în publicații de specialitate. Interese de cercetare: cultura organizaţională din organizaţiile publice, discriminarea de gen în organizațiile publice şi rolul auditului intern în performanţa organizaţională.
Prof. Virgil Rus, doctor în Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului, care este și foarte cunoscut datorită programelor pe care le-a creat pentru remodelare corporală, a precizat că „românii s-au săturat de genul de politică în care denigrarea, scandalul şi circul în general sunt principalele caracteristici ale celor ce ne conduc”.
„Eu cred că aceste alegeri prezidenţiale vor avea un electorat foarte prezent la urne iar motivele sunt destule. Lucrez cu oamenii şi am suficiente semnale să cred că românii s-au săturat de genul de politică în care denigrarea, scandalul şi circul în general sunt principalele caracteristici ale celor ce ne conduc, aceste aspecte negative ocupând de cele mai multe ori primele pagini din mass-media.
Românul nu este chiar un consumator de scandal cum s-ar crede ci este doar forţat de împrejurări.
Schimbarea devine în acest moment nu doar un act de maturitate şi curaj dar şi o responsabilitate a fiecărui cetăţean.
Sunt categorii sociale care în ultimii ani au fost defavorizate, defăimate chiar, iar acestea sunt convins că acum îşi vor valorifica votul, oportunitatea şi şansa în speranţa de mai bine. Imaginea României, îmi spunea un dascăl de prestigiu, e „necesar a fi una pozitivă şi nu un teren ostil încărcat de conflicte şi neînţelegeri cum s-a petrecut în ultimii ani”. Acum e timpul aşadar să ne apreciem valorile, calităţile, e timpul să ne respectăm parinţii, bunicii şi dascălii, medicii şi alte segmente defavorizate. E timpul să ne respectăm ca naţie, să fim uniţi pentru că mai avem multe de făcut pentru a avea o „ţară ca afară” iar potenţial, ştim cu toţii, există”, a declarat Virgil Rus.
Col. rez. Florentin Archiudean, director al ansamblului „Doiniţa” al Cercului Militar Bistriţa, a menționat că face parte din persoanele dezamăgite de politică şi sunt mulţi, dezamăgiţi de cei care coduc ţara de un timp încoace, dar mai este dezamăgit totodată de faptul că nu au avut „loc dezbateri între candidaţi pe programele politice pe care fiecare declara ca le are”.
„Sunt dezamăgit pentru că nu au avut loc dezbateri între candidaţi pe programele politice pe care fiecare declara ca le are.
Mă disperă angajarea politică directă a presei, care este partizană 100%. Nu cred că există vreun ziarist nepartizan.
Este o disperare în ţara extraordinară. „Era Băsescu” a fost una catastrofală pentru România. Sper să se termine cu ea. Nu am însă nici o garanţie că nu va urma o altă era dezamăgitoare. România este un stat fără busolă. Din păcate nu văd nici o zare de lumină.
Eu cred că cel mai bun preşedinte dintre cei care candidează ar fi Meleşcanu sau Tăriceanu. Numai că nu o să iasă nici unul.
Voi merge la vot. În primul tur nu voi vota cu primii doi din sondaje. Mi-e teamă că în fapt alegerile vor fi decise de maşinaţiunile PDL-ului şi PSD-ului, care va fi mai agil şi mai pregătit să schimbe, să fure de fapt… va câştiga. Am ajuns în anii ’30 … Cel mai mult mă dezamăgeşte presa si liderii ei gen Cristoiu care filozofează pueril pe teme grave. Sunt dezamăgit dar merg la vot!” a declarat Florentin Archiudean.
Dintre persoanele care au o părere nu prea bună face parte și jurnalistul independent Marius Chiuzan, care a precizat că nu merită efortul de a merge la vot.
„Nu mă duc la vot, pentru că nu merită efortul. Până în 2008 ne-au păcălit destul, de acuma gata!
Ultima dată am fost la vot în 2008… poate după ce scăpăm de Ion Iliescu.
Marea clasă politică aparţine lui Ion Iliescu şi face parte din FSN.Toate alegerile au fost trucate şi manipulate de foştii activişti ai FSN, împărţiţi în PSD, PNL, PDL, PD şi UDMR. De 25 de ani, tot ei se învârt frăţeşte la putere, au vândut şi distrus această ţară, de aceea nu am să mă prezint la vot. Că iese Ponta sau Iohannis, tot acolo e, ambii sunt creaţii ale lui Ion Iliescu. Cea mai bună dovadă că politicenii din toate partidele din România îşi bat joc de alegători este modul în care s-a spart USL-ul şi alianţa dintre PNL şi PD care a derutattoată populaţia şi nu mai oferă posibilitatea unei alegeri corecte între stânga şi dreapta, pe baze doctrinare, astfel cele două blocuri politice reprezentate de Ponta şi Iohannis aruncă vina pe dezastrul economic actual d la unii la alţii, când în realitate ei împreună au distrus această ţară. Cel mai bun exemplu este cazul Hrebenciuc, ADS, de la Năstase la Boc, Tăriceanu la Boc, Roşia Montană, de la toate guvernările, împreună au fost părtaşi la hoţii şi banditism”, a declarat jurnalistul independent şi istoricul, Marius Chiuzan.
Cunoscută după scandalurile cu Vadim Tudor, dar și cu Gigi Becali, Anca Cârcu este de părere că politicenii se gândesc doar la cum să fure, iar generația actuală se mulțumește cu „ce vede”.
„Nu doresc să fiu dură, dar va garantez că vă spun ce cred. Această generație din 1983-2014, generația din care fac parte și eu, este o generașie pierdută, o generație care se mulțumește cu ce vede, cu ce primește, fără să aibă curajul să riposteze la ceva sau spre cineva. Cel mai mult câștigă cei care sunt și astăzi încă de atunci. Politicienii nu au nici o treabă cu poporul român, treaba lor este: ce mai e de furat până la ora 18. Îmi pare rău când altcineva dezinformează acest mare adevar. Adevărul este că, suntem o generație pierdută, niciodată nu o să fim cum citeam în anumite cărți, că trebuie să fim curajoși, plini de atitudine … nu există așa ceva, nu existăm pentru politicieni decât ca și facturi. Să știți că noi suntem 16.000.000 de suflete, ei nu calculează suflet pe suflet … și totuși la sfârșit doar asta va conta, sufletul omului care nu are preț, cu sufletul călătorim, nu cu furatul continuu, minciuni, manipulări, vânzări, mizerie, cinism. Atitudinea și curajul o au ei, noi resemnarea cu, care noi i-am obișnuit. Nici nu are rost să mă întrebați de alegeri… Ei ne aleargă tot pe noi și, pe urmă se aleg ei între ei, e simplu. Nu contează cine votează, contează cine numără voturile. O avem pe Udrea care e folosită, dar Udrea curând își va da seama, atunci, abia, atunci … după căderea uriașă va contribui, puțintel, la refacerea României. Monica Macovei este femeia care își joacă și ultima carte … chiar nu mai avea de dat nimic, a avut atâtea oportunități, funcții … insipidă în acest joc. Iohannis, ghinion, un bărbat neîmplinit din toate punctele de vedere … nu doresc să fie tatăl României, nu are experiență … ghinion, un tată are răbdare … România se face numai prin răbdare și sacrificii. Ponta, este cea mai mare greșeală pe care, curând o va scrie istoria… Priviți-l, ordinar, plin de ifose, bășicălios, superficial, ignorant, fals, mincinos… mă scuzați, dar probabil că nu o să mă înțelegeți. Eu știu ce vreau, dar pentru asta nu înseamnă că ceilalți știu. Neștirea lor e durerea tuturor” , a declarat Anca Cârcu.