Viaţa profesorului agresat nu este în pericol, iar atacatorul său este în prezent căutat de către poliţie, a indicat o sursă poliţienească, confirmând agresiunea pentru canalul de televiziune TF1. Acest atac survine la puţin după o lună de la atentatele, revendicate de Statul Islamic, soldate cu 130 de morţi şi cel puţin 350 de răniţi la 13 noiembrie în capitala Franţei, cele mai grave comise vreodată în Franţa.

Profesorul a fost înjunghiat în lateral şi în zona gâtului, în jurul orei 06.10 GMT, în momentul în care pregătea clasa pentru ore în şcoala Jean-Perrin din Aubervilliers, potrivit unei surse a poliţiei. Agresorul, cu cagulă pe cap, cu mănuşi şi cu încălţăminte de tip militar, ar fi intrat neînarmat şi ar fi zărit cutterul în clasă, a explicat aceeaşi sursă. Potrivit parchetului local, individul a ţipat: ‘Este Daesh, este un avertisment!’ şi a fugit apoi, se pare, pe jos. Un dispozitiv de căutare a sa a fost desfăşurat de către poliţie. Departamentul de combatere a terorismului din cadrul Parchetului din Paris şi secţiunea antiteroristă a Brigăzii criminale au fost însărcinate cu ancheta în acest caz, deschisă pentru tentativă de asasinat având legătură cu terorismul.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Alarmă teroristă în Paris. Statul Islamic a „lovit” din nou. Un profesor a fost agresat luni dimineaţă cu un cutter şi o foarfecă într-o sală de clasă din Aubervilliers, o suburbie din nord-estul Parisului, de un individ care a invocat gruparea Statului Islamic (SI) în timpul atacului, relatează AFP, citând surse ale poliţiei şi ale parchetului local.

Viaţa profesorului agresat nu este în pericol, iar atacatorul său este în prezent căutat de către poliţie, a indicat o sursă poliţienească, confirmând actul agresiunii pentru canalul de televiziune TF1. Acest incident survine la puţin după o lună de la valul de atentate din capitala Franţei, soldate cu peste 130 de morţi, la 13 noiembrie, conform Agerpres.

Sursa: Stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.