Persoanele care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene pe o perioadă de cel puţin 36 de luni şi doresc să se întoarcă în România, pot beneficia de o prima de instalare acordată de către AJOFM Bistriţa – Năsăud, la încadrarea în muncă.
Din data de 3 decembrie 2016, prin OUG nr. 60/2016 si HG 885/2016 în pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forţei de muncă este inclusă şi prima de instalare.
Prima de instalare se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate care se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Acest plan cuprinde Lista unităţilor administrativ – teritoriale din mediul rural cu grad de marginalizare peste medie şi severă, cu grad redus de dezvoltare şi cu pondere ridicată a şomerilor. Conform listei, din judeţul Bistriţa – Năsăud în Planul naţional de mobilitate, sunt cuprinse următoarele unităţi administrativ – teritoriale: Budeşti, Ciceu Mihăieşti, Dumitriţa, Ilva Mare, Josenii Bârgăului, Livezile, Parva, Petru Rareş, Romuli, Târlişua, Teaca, Tiha Bârgăului, Urmeniş şi Zagra.
Pentru a beneficia de prima de instalare, persoanele trebuie sa fie înregistrate ca şomeri la AJOFM Bistriţa – Năsăud, iar ulterior datei înregistrării la agenţie să se încadreaze în muncă, cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 12 luni, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia.
Persoanele de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 de luni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, pentru a beneficia de prima de instalare:
- lunile care constituie perioada de cel puţin 36 de luni în care au exercitat dreptul la liberă circulaţie în unul sau mai multe state din spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European, anterior întoarcerii în România, sunt consecutive;
- sunt cetăţeni români pe perioada în care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European;
- deţin un document sau orice alt înscris emis de o autoritate publică a statului sau statelor din spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European în care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European pe perioada de cel puţin 36 de luni, prin care se atestă că au avut pe perioada respectivă domiciliul sau reşedinţa ori au exercitat dreptul de rezidenţă legal pe teritoriul statului/statelor respectiv(e);
- domiciliul pe teritoriul României la care se întorc sau noul domiciliu ori reşedinţă care îl/o stabilesc pe teritoriul României ca urmare a întoarcerii în România este în localitatea în care se încadrează în muncă sau în localităţile învecinate acesteia şi localitatea respectivă se află în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate;
- sunt înregistraţi la AJOFM Bistriţa – Năsăud;
- se încadrează în muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 12 luni;
Nu beneficiază de prima de instalare persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată mai mică 12 luni, iar ulterior încadrării în muncă se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată.
Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:
a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la AJOFM Bistrita – Nasaud şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa;
b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoţite de membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa, iar în cazul familiei monoparentale, în situaţia în care sunt însoţite de copilul sau copiii aflaţi în întreţinere.
c) În cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.
d) În situaţia în care, persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare li se asigură de catre angajator sau autorităţile publice locale sau centrale, locuinţă de serviciu ori suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o prima de instalare în cuantum diferenţiat, astfel:
- 500 lei pentru situaţiile prevăzute la punctele a) si c);
- 500 lei pentru situaţia prevăzută la punctul b);
Prima de instalare se acordă în două tranşe, astfel:
-50% din cuantumul stabilit, la data instalării;
-50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.