Acad. Prof. Dr. Dan Berindei, Românii şi francmasoneria, Bucureşti, Ed. Teşu, 2009
Motto: „Activitatea francmasoneriei în trecut este una din cheile istoriei universale şi, de asemenea, a istoriei naţionale”
(Acad. Dan Berindei)
În calitate de istoric al francmasoneriei maghiare din spaţiul Transilvaniei şi al Banatului, nu pot să nu recunosc faptul că am parcurs, cu mare interes, volumul pe care Acad. Prof. Dr. Dan Berindei l-a consacrat activităţii masoneriei româneşti, din Epoca Luminilor şi până în secolul al XX-lea. Într-o perioadă în care, pe plan mondial, cărţile spectaculoase despre fenomenul masonic – fără nici măcar o sursă de arhivă menţionată- cuceresc apetitul cititorilor fascinaţi de istoria secretă sau „underground”, este oarecum greu să-i convingi pe cei interesaţi de această temă că, în realitate, o analiză serioasă a unui asemenea subiect –incitant ce-i drept- se află la ani lumină distanţă de abordări superficiale, care dau naştere şi unor pelicule pline de imaginaţie. Pot recunoaşte că, nicio clipă, nu am avut emoţii în momentul în care început lectura şi analiza cărţii. Autorul ei este, cu siguranţă, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii Româneşti de Istorie, iar cele peste 600 de lucrări ştiinţifice şi 60 de cărţi, pe care le-a elaborat de-a lungul anilor, oferă o garanţie suficientă vis-a-vis de faptul că interesul său pentru fenomenul masonic din România se situează pe un fundament puternic. Este calitatea sa binemeritată de a fi reuşit să se impună, în istoriografia de specialitate la noi din ţară, drept unul din pionierii cercetărilor din domeniu. Unul din acei istorici rari care, dacă scrie ceva despre francmasonerie, nu uită să menţioneze şi atât de preţioasele surse de arhivă pe baza cărora şi-a construit demonstraţia. Personal mi-a plăcut profesiunea de credinţă a autorului care, chiar din primele pagini ale cărţii, mărturiseşte cu sinceritate că istoria francmasoneriei este încă un subiect supus controverselor şi discuţiilor, fapt pentru care, inevitabil, ea are aderenţi şi adversari. Cel care a scris însă această carte alege să nu se situeze de nicio parte a „baricadei”. Intenţia sa este aceea de a încerca să privească evenimentele cât mai detaşat, mai ales în condiţiile în care francmasoneria modernă sau speculativă reprezintă o componentă a existenţei umanităţii şi nu se poate ca ea să nu fie avută în vedere atunci când se studiază fenomenele devenirii la nivelul unei ţări şi a unei naţiuni deopotrivă. Consider ca fiind inteligentă maniera în care autorul a ales să-şi valorifice sursele, edite şi inedite, în vederea derulării demonstraţiei pe care o propune. În paginile cărţii, s-a făcut o referire detaliată şi extrem de necesară la începuturile manifestărilor masonice din spaţiul românesc, autorul arătând, într-o manieră cât se poate de convingătoare, faptul că este falsă aserţiunea lui Gérard Şerbănesco care, în ampla sa lucrare consacrată masoneriei universale, susţinea că, până în anul 1821, activitatea masonică în Principatele Dunărene a fost inexistentă. Din punctul meu de vedere este una din multele aserţiuni importante ale autorului care aduc suficientă lumină în istoria modernă a francmasoneriei româneşti şi aşa marcată încă de atâtea necunoscute. Cu alte cuvinte, una este să vorbim despre activitatea unor societăţi secrete şi alta este să analizăm activitatea lojilor masonice propriu-zise dintr-un anumit spaţiu. În realitate – accentuează autorul – asemenea societăţi secrete sau diverse activităţi masonice au existat în spaţiul românesc şi înainte de 1821, dar ele nu se încadrau decât parţial, mai ales prin caracterul secret şi prin asumarea unor ritualuri, francmasoneriei moderne care a luat fiinţă în Anglia în prima parte a veacului al XIX-lea. Români care au avut legături cu masoneria sau cu diferite societăţi secrete au existat încă din secolul al XVIII-lea. Au fost cazuri specifice care, sub nicio formă, nu reclamă faptul că acţiunile, respectiv iniţiativele lor au avut în spate, de fiecare dată, în mod obligatoriu, şi masoneria. Şi exemplul cel mai elocvent, în acest sens, este Horea însuşi. În mod cert a avut legături cu loja vieneză Zu waren Eintracht, unde a şi rostit un discurs în anul 1783, dar, de aici şi până la a implica întreaga masonerie în izbucnirea şi deznodământul răscoalei din 1784, este o cale lungă. Iată de ce este binevenită sugestia autorului cărţii ca, înainte de a da vina pe unii sau pe alţii, să încercăm să privim lucrurile obiectiv şi detaşat, înţelegând că, doar în ultimul deceniu al veacului al XIX-lea, românii au fost cuprinşi în francmasoneria regulară, prin intrarea reprezentanţilor lor în lojile pariziene. Abia, mai apoi, avea să se producă constituirea unor loji în obedienţa francmasoneriei regulare, în epoca decisivă a istoriei României, cea a Unirii Principatelor şi a constituirii statului naţional modern. Ceea ce a urmat după aceasta a fost un curs cu suişuri şi coborâşuri fireşti, la fel ca în istoria modernă şi contemporană a altor masonerii din spaţiul central-vest european. Şi cum tot acest curs a fost analizat minuţios de către autor, pe baza surselor inedite de arhivă, într-o prezentare extrem de clară, atractivă şi incitantă, am toate motivele să-i invit la lectură pe cei interesaţi de acest subiect. Din respect pentru munca reputatului profesor, nu pot să nu recunosc şi aceea că, eu personal, am învăţat multe parcurgând această carte. În condiţiile în care domeniul meu de cercetare vizează francmasoneria maghiară din spaţiul românesc, despre care, din păcate, nu beneficiez de o bibliografie generoasă, am descoperit în cartea Prof. Dan Berindei mai multe repere fundamentale care, cu siguranţă, vor servi şi cercetărilor mele. Mai presus de toate, am descoperit elanul şi îndemnul de a continua. Iar aceasta este foarte important, mai ales în condiţiile în care, în faţa ochilor ţi se deschide un orizont imens de investigaţie pe care vrei din toată inima să-l parcurgi în întregime. Dar sub cupola himerei de a cuceri infinitul, rămâne, adesea, doar scurgerea inexorabilă a clipelor ce reaminteşte fiecărui pasionat călător în timp faptul că rostul său în această lume nu este acela de a construi piramide gigantice, ci doar o cărămidă într-un mare tot armonios şi divers. Şi cum „pribegii prin secole” sunt, inevitabil, atraşi de mister şi de adevăruri profunde, efortul scrisului lor, într-un domeniu controversat precum francmasoneria, poate fi, cu siguranţă, „cheia” mult dorită spre adevăruri nebănuite. Sau, cum însuşi autorului îi place să spună… una din cheile istoriei universale şi naţionale deopotrivă.
