Unul dintre agenţii de pază ai societăţii Scutul Negru, ce asigură paza şi ordinea la cazinoul din complexul Winmarkt Bistriţa, a bătut cu bastonul pe unul dintre clienţi. Pentru aplanarea conflictului a fost necesară intervenţia jandarmilor, la faţa locului fiind solicitată şi o ambulanţă. Agenţii de pază ai societăţii clujene au dobândit notorietate prin frecventele scandaluri care de fiecare dată se lăsau cu bătăi şi dosare penale. Patronul firmei de pază refuză să comenteze incidentul de la Bistriţa.
Bătăi şi dosare penale
Agenţii de pază ai societăţii SC Scutul Negru SRL cu sediul în Cluj Napoca au fost implicaţi într-un scandal de proporţii în urmă cu un an de zile. La finalul meciului de fotbal dintre U Cluj şi Dacia Mioveni aceştia au agresat fizic mai mulţi suporteri, dar şi doi jurnalişti clujeni. Unul dintre protagonişti a fost agentul Alexandru Ţepeş, care l-a lovit cu pumnul în faţă pe un jurnalist şi a bruscat pe un altul fără niciun motiv bine întemeiat. Agentul s-a ales cu două plângeri penale. Alexandru Ţepeş este, însă, un cunoscut al lumii interlope clujene. Acesta a fost cercetat şi condamnat în dosarul „Casino Chios”. El a fost acuzat că îi şantaja pe jucătorii de la cazinou, pe care îi împrumuta cu jetoane şi bani în schimbul unor dobânzi de 10 şi 20% pe zi. Atunci, procurorii DIICOT au remis un mandat de arestare pe numele său pentru infracţiunile de spălare de bani, şantaj şi constituirea unui grup infracţional. Ţepeş a fost eliberat după aproximativ un an, fiind ulterior angajat la firma de pază „Scutul Negru”.
Bătăuş la Bistriţa
Un alt angajat al societăţii clujene, V.G.N., a fost implicat într-un scandal în incinta cazinoului din complexul comercial Winmarkt din municipiul Bistriţa pe data de 6 martie a.c.. Agentul de pază l-a luat la bătaie pe un client care, supărat că a pierdut o sumă de bani la jocurile de noroc, a lovit cu pumnul o masă. Nu s-a înregistrat nicio pagubă sau stricăciune, însă agentul de pază a acţionat cu exces de zel. După câteva replici între client şi agent, acesta l-a luat pe bărbat la bătaie, aplicându-i o corecţie fizică. Agentul şi-a depăşit cu mult atribuţiile de serviciu, ajungând chiar în sfera penalului. Pentru fapta sa agentul ar risca un dosar penal pentru lovire. Pentru a calma agentul bătăuş a fost necesară intervenţia jandarmilor, iar la faţa locului a fost chemată şi o ambulanţă, pentru a acorda asistenţă medicală clientului bătut. Acesta a refuzat însă internarea în spital şi până la ora actuală nu s-a depus la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bistriţa-Năsăud nicio plângere penală împotriva agentului V.G.N.. Conform prim-adjunctului al inspectorului şef din cadrul Jandarmeriei Bistriţa, maior Florin Vasile Furnea, agentul de pază a fost sancţionat pentru provocare de scandal. „Din informaţiile deţinute de noi, agentul de pază, angajat al societăţii Scutul Negru, l-ar fi lovit cu bastonul pe un client cu domiciliul în judeţul Ialomiţa, care supărat că a pierdut o sumă de bani la jocurile de noroc ar fi lovit cu pumnul în masă. Agentul de pază V.G.N., a fost sancţionat conform Legii 61 pentru provocare de scandal cu o amendă în valoare de 200 de lei” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa maiorul Furnea.
No comment
Contactat telefonic, patronul societăţii SC Scutul Negru SRL, Dorin Nemeş, nu a dorit să comenteze sub nicio formă comportamentul agentului de pază de la Bistriţa, susţinând că nu are cunoştinţă despre incident. „Nu comentez, pentru că nu ştiu nimic despre acest incident” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa patronul societăţii de pază. Această atitudine este ceva la ordinea zilei pentru Nemeş, care găseşte mereu vinovaţi departe de propria-şi ogradă. Acesta declara la scurt timp după incidentul de la Cluj-Napoca că de fapt jurnaliştii i-au împiedicat pe agenţii de pază să-şi facă meseria şi că nimeni nu a fost lovit. Ba mai mult, Nemeş declara pentru un cotidian online că nu crede că va lua măsuri împotriva angajaţilor implicaţi în scandalul de la Cluj-Napoca.
Scandaluri peste scandaluri
Dorin Nemeş este, de asemenea, şi patronul localului clujean Romantic, în incinta căruia, în urmă cu aproximativ o lună de zile, europarlamentarul Rareş Niculescu a fost implicat într-o altercaţie cu agenţii de pază ai societăţii Scutul Negru SRL. Europarlamentarul a acuzat agenţii de pază că au sărit pe el şi prietenii lui fără niciun motiv. Europarlamentarul declara atunci că la scurt timp de la intrarea în local a fost lovit din senin de unul dintre agenţii de pază ai societăţii Scutul Negru. Mai mult decât atât, Niculescu susţine că nu a fost lăsat să părăsească localul, fiind înconjurat de opt bodyguarzi, care l-au lovit, înjurat şi scuipat atât pe el, cât şi pe cei doi prieteni de care acesta era însoţit. Europarlamentarul a anunţat că va depune plângere penală pentru lovire şi lipsire de libertate împotriva agenţilor societăţii comerciale Scutul Negru şi va solicita ca această societate să se prezinte ca parte responsabilă civilmente. De asemenea, europarlamentarul susţine că va solicita autorităţilor abilitate retragerea autorizaţiei de funcţionare a acestei societăţi, de notorietate prin implicarea sa în incidente violente cu aspecte infracţionale.
Alexandra Roman
da agentu din nasaud suciu florin care dupa un pumn la omorat pe nicu tamas cum credeti ca e? vedeti ca nu se iau masuri impotriva lor?sunt in mana toti….de ce se iau de noi asa de la o nimica toata?ca sse tin ei tari,,sau ca nu le trece vremea ca stau toata ziua si se uita….? nu e primu caz asa ca cumparativa pistoale si aparati-va singuri ca nu mai are cine sa ne apere
Ce masuri sa se ia mai”hai chere” ,ca no vezi ce tata lumia tace ? Acolo-i „bagata sub pres” si pana nu se impute treaba insamna ca numiroasa a cacat si nu-i cine sa ieie masuri ! Ca femeia lui Tamas nu-i…femeia lui Tamas…(au div. demult) asa ca cine sa se intereseze de mort…???