Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vine în sprijinul beneficiarilor PNDR prin publicare pe site-ul oficial a unui model orientativ de Contract de Prestări Servicii de Consultanţă.
„Modelul de contract pe care îl propunem acum beneficiarilor PNDR 2020 are un caracter consultativ care să îi ajute să se poată orienta pentru ca, în contractul final, să fie asigurat un cadru reciproc avantajos. Primii dezavantajaţi în lipsa unui astfel de model sunt beneficiarii PNDR care nu au experienţă în încheierea unui contract de prestări servicii. Nu impunem un anumit tip de contract, pentru că relaţia dintre beneficiari şi firmele de consultaţă este una privată, în care Agenţia nu are dreptul şi nici pârghiile legale de a se implica, ci doar dorim să oferim un exemplu”, a declarat Directorul General al AFIR, David Eugen POPESCU.
În acest sens subliniem caracterul orientativ şi de recomandare al modelului de contract pus la dispoziţia publicului.
Termenii Contractului de Prestări Servicii de Consultanţă vor fi stabiliţi de către potenţialul beneficiar al finanţării PNDR, care are dreptul de alege condiţiile pe care le consideră avantajoase pentru accesarea fondurilor europene şi implementarea cu succes a proiectului.
Obiectul contractului pe care potenţialul beneficiar îl va încheia cu societatea de consultanţă aleasă de către acesta, îl reprezintă executarea de către societatea de consultanţă a serviciilor de asistenţă de specialitate şi întocmirea documentaţiilor necesare în scopul implementării proiectului cu sprijin financiar de la bugetul Uniunii Europene, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR).
„Ca orice contract, modelul propus de AFIR pentru Contractul de Prestări Servicii de Consultanţă conţine o serie de drepturi ale beneficiarului, precum şi obligaţii astfel încât să se asigure încheierea contractului în condiţii reciproc avantajoase.
Tot cu caracter orientativ şi de recomandare, AFIR pune la dispoziţia potenţialilor beneficiari ai PNDR 2020 prin intermediul site-ului oficial o listă a firmelor de consultanţă care oferă servicii în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
Facem precizarea expresă că aceste firme nu sunt validate de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi nici agreate sau ierarhizate. Adăugarea societăţilor de consultanţă în listă se realizează în urma completării unui formular tip, prin care AFIR solicită furnizarea unor informaţii minime pe care le afişează spre informare pe pagina oficială. Alegerea societăţii de consultanţă este un act benevol al potenţialului beneficiar al PNDR”, informează AFIR.