Pentru un ban în plus, conducerea Grupului Scolar Agricol, Beclean a închiriat firmei Geiger o suprafata de 4 hectare de teren care apartine scolii. Fara acceptul consiliului local acestia au luat legea în mâna lor.
Geiger primeste tot
Grupul Scolar Agricol Beclean dispune de un teren, în suprafata de 10 hectare, care este neproductiv din punct de vedere agricol, unde elevii scolii au posibilitatea de a-si efectua practica si de a învata sa mânuiasca utilaje specifice meseriei alese. Aflat în apropiere de Cociu, lotul de teren proprietate a scolii este mlastinos. Directorul scolii, Viorel Farcas a gasit o modalitate de a câstiga un ban în plus de pe un teren destinat stagiilor de practica în cadrul carora elevii pot sa dobândeasca competente în domeniile în care învata. Intentia nu este în sine una rea, dar din cauza ca nu au fost urmate caile legale au aparut anumite probleme.
Pentru o mai buna desfasurare a activitatii de reabilitare a tronsonului de drum de la limita judetului Cluj cu judetul Bistrita-Nasaud, pâna în municipiul Bistrita, Geiger Group România a cautat sa închirieze un spatiu în vederea depozitarii materialelor si utilajelor necesare reabilitarii DN17. Acesta a fost gasit taman în ograda Grupului Scolar Agricol Beclean, suprafata închriata fiind chiar lotul mlastinos de 10 hectare necesar elevilor pentru practica scolara. Aproape jumatate, mai precis 4 hectare de teren au fost închiriate de catre conducerea scolii firmei nemtesti. În concluzie, Geiger Group România a primit îngaduinta de a se instala pe un teren, care avea alta destinatie, cel putin în acte, si sa-l foloseasca dupa placul inimii.
Reabilitarea DN 17, de la limita judetului Cluj cu Bistrita-Nasaud pâna la Bistrita, pe o lungime de 52,4 kilometri, a fost atribuita initial firmei grecesti Proodeftiki în anul 2004, valoarea contractului fiind de 79,4 milioane de lei. Proiectul total a fost în valoare de 800 miliarde lei.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale a reziliat contractul semnat cu antreprenorul Proodeftiki SA din Grecia în anul 2006. Motivul – ritmul lent de executia a lucrarilor.
Precalificarea si licitatia pentru contracte erau deschise firmelor si asocierilor din toate tarile. Costurile contractelor urmau sa fie suportate dintr-un împrumut obtinut de la Banca Europeana de Investitii. Fiind vorba despre sume imense, aproape câte o mie de miliarde de lei pentru fiecare contract, multe firme si-au depus ofertele.
Dintre numeroasele firme care au aspirat la lucrarile de reabilitare a tronsonului DN17, licitatia a fost câstigata de Geiger Group România.
Contract ilegal
Potrivit declaratiei primarului orasului Beclean, Nicolae Moldovan, aceasta firma a avut mai multe încercari de a gasi un spatiu pentru instalarea utilajelor necesare lucrarilor, fara efect însa. În cele din urma, dupa multe rugaciuni la Doamne Doamne, rezolvarea problemelor a venit rapid – baza de productie a Grupului Scolar Agricol Beclean care era nefolositoare si asta pentru ca terenul era mlastinos si neproductiv, cu toate ca aici elevii învatau sa folosesca utilajele agricole.
Contractul încheiat însa între conducerea scolii si firma Geiger este lipsit de veridicitate. De ce? Pentru ca acesta a fost încheiat în mai 2008, fara acordul Consiliului local Becelan. Mai precis, conform legii, scolile, care de altfel sunt institutii publice, apartin domeniului public, iar pentru închirierea unui spatiu care apartine domeniului public este necesar acceptul consiliului local. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, indesizabile si imprescriptibile. Acestea nu pot fi înstrainate, ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate în conditiile legii. Nu pot fi dobândite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei.Totusi bunurile din domeniul public pot fi închiriate dupa caz prin Hotarârea Consiliului Local sau a Consiliului Judetean pentru administrare bunului. Cu toate acestea, firma Geiger si-a instalat utilajele pe acest teren înca din toamna anului 2007, desi contractul a fost semnat de catre acestia abia în 2008 si doar cu conducerea unitatii de învatamânt. Cum utilajele necesare reabilitarii tronsonului DN17 nu-si gaseau locul „de parcare”, conducerea scolii, precum bunul samaritean, le-a oferit cazare înca din octombrie. De mai bine de sapte luni conducerea scolii a încercat continuu sa intre în legalitate
Acceptul primariei era necesar
Potrivit declaratiei consilierului juridic al Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud (ISJ BN) Mihaela Olinca, a fost întocmit un acord de principiu pentru închirierea suprafeteide 4 hectare care a fost ulterior înaintat Primariei Beclean. „Primaria nu a avut nicio problema în ceea ce priveste închirierea terenului”, a precizat aceasta. Însa acceptul primariei sau cel al consiliului local nu apare în niciun act. Directorul Grupului Agricol Beclean, Viorel Farcas, a declarat ca a fost înaintata „o hârtie catre consiliul local, dar acestia au declinat responsabilitatea. În 2004 când terenurile au intrat în subordinea primariei nu cred ca si acest teren a fost preluat”. Reamintim domnului director, care de altfel ni s-a parut destul de confuz, ca orice teren care apartine scolii, desi institutia detine pe acesta un titlu de proprietate, este inclus si el în calcul odata cu institutia, potrivit legii. Vizavi de acesta problema, primarul Nicolae Moldovan a precizat ca el nu a semnat si nu va semna nimic în ceea ce priveste terenul. ”Nu spun ca nu sunt de acord cu închirirea terenului, pe care dealtfel îl consider nefolositor deocamdata, dar eu nu vreau sa am probleme si discutii”, a declarat Moldovan. Potrivit acestuia, pentru terenul cu suprafata de 10 hectare scoala detine un titlu de proprietate, motiv pentru care nu cunoaste clauzele precizate în contract.
Inspectorul general scolar al ISJ BN, Mihai Muresan, a declarat: „toamna trecuta am dat un acord de principiu pentru închiriere, acord dat si de Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Cât priveste scoala atât institutia cât si baza materiala este proprietate a primariei. Toate demersurile trebuiau sa fie încheiate între unitatea scolara si primarie”. O singura concluzie se poate desprinde de aici – directorul este pe lânga subiect.
Scoala mai presus de primarie
Se pare ca în Beclean, nu primarul este cel care îsi pune semnatura definitiva pe hârtie. În cazul acesta, conducerea scolii în frunte cu directorul Farcas sunt cei care au încheiat si semnat un contract cu firma Geiger. Un contract ilegal si lipsit de valabilitate. Acesta a fost semnat pe un an, chiria prevazuta fiind de 4.500 euro pe an. Bani care de altfel intra în visteria scolii. Total fals! Conform celor prevazute în legea 213, art 16 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, sumele încasate din închirierea sau concesionare bunurilor proprietate publica se fac, dupa caz, venit la bugetul local. Întra-devar suma nu este foarte mare, dar suficienta se pare pentru conducerea scolii care a facut abstractie totala de existenta unui buget local.
Un alt aspect care nu poate fi trecut cu vederea este cel al starii terenului dupa expirarea contractului de închiriere. În mod normal, acesta ar trebui predat cel putin în starea în care a fost preluat, daca, în cazuri mai fericite, nu se pot aduce îmbunatatiri. În cazul de la Beclean, terenul ocupat de Geiger este acum acoperit de balast, iar o parte chiar a fost betonat. Si în acest caz parerile sunt împartite si contradictorii. Potrivit declaratiei consilierului juridic al ISJ BN, Mihaela Olinca, ”în ceea ce priveste suprafata de 4 hectare data în administrare firmei Geiger, aceasta nu trebuie redata la forma initiala. Geiger nu este obligata sa sparga placa de beton care se afla acum pe acel teren”. Contrar declaratiei acesteia, directorul Grupului Scolar Agricol, Viorel Farcas a precizat ca ”baza de productie, partial trebuie redata asa cum a fost initial, mai putin suprafata betonata”. De altfel, acesta a tinut sa precizeze ca încheierea contractului nu a adus decât beneficii si asta deoarece firma Geiger a adus odata cu statia lor de asfaltare si curentul si gazul, utilitati care o sa ramâna pe suprafata respectiva si dupa „retragerea trupelor” de pe suprafata de teren.
Utilaje inutile
Sa nu uitam totusi care era folosinta reala a bazei agricole, pentru ca nu vrem sa credem ca acest teren nu era decât o masca pentru ca unitatea scolara sa poata justifica unde vor fi întrebuintate utilajele primite moca pe bani multi. Conducerea scolii a avut intentii bine gândite deoarece un ban în plus nu strica niciodata. Sau mai bine spus un utilaj în plus este mereu folositor, cu atât mai mult ca este gratis. Din pacate socoteala din teoria si cea din practica nu se îmbina în acest caz. În cadrul unui program Phare, derulat în perioada 2003-2006 si finantat de UE, Grupului Scolar Agricol a obtinut utilaje si echipamente de zeci de mii de euro destinate elevilor dornici de a pune în practica ceea ce au învatat teoretic. Astfel, lista cu prioritati pentru conducerea scolii a fost dotarea pe sectorul scolii profesionale cu utilaje necesare domeniului veterinar si zootehnic. Din pacate însa acum utilajele achizitionate, având valori destul de mari nu îsi mai gasesc nicio utilitate la aceasta scoala. Mai cu rost mai fara rost de doi ani o masina de recoltat si alta de plantat cartofi, precum si una de muls, o masina de semanat si erbicidat, rampe de cântarit animalele, echipament de tuns ovine, trusa de detectat grasimea din lapte, microscoape didactice, multimetru pentru apa, amemometru, centrifuga, alimentator baterie, trusa de instrumente veterinare, balanta pentru farmacie, lampa scialitica si multe altele zac de aproape doi ani pe post de monumente în curtea Scolii Agricole în loc sa fie utilizate pe terenul destinat practicii.
Elisabeta Ciuta