Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Ryanair au sărbătorit astăzi pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023. Evenimentul a reprezentat un reper deosebit de important pentru aeroport dar şi pentru regiunea pe care o deserveşte.

Anul acesta Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj atinge pentru a cincea oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, această celebrare devenind astfel un eveniment simbol.

Prima dată când Aeroportul Internaţional Cluj a reuşit depăşirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistraţi într-un an calendaristic a fost în anul 2017, iar de atunci cu excepţia anilor pandemici 2020 şi 2021, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reuşita şi excelenţa operaţiunilor aeroportuare printr-un moment aniversar celebrat împreună cu pasagerii şi partenerii noştri.

Pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023, a fost sărbătorit cu 2 luni mai devreme decât în anul anterior şi a fost transportat de către operatorul aerian Ryanair, pe zborul său cu numărul FR 9547, de la Bruxelles-Charleroi la Cluj-Napoca.

Norocosul pasager a fost selectat și premiat la debarcare, în prezenţa reprezentanților autorităţilor locale, a instituţiilor şi organizaţiilor partenere, a reprezentanţilor aeroportului şi companiei aeriene, respectiv a reprezentanților mass media.

Doamna Alicja Wójcik-Gołębiowska, Director Regional Ryanair pentru Europa Centrală, de Est şi Ţările Baltice, prezentă la acest eveniment, a declarat: „Suntem foarte fericiţi să celebrăm împreună această etapă importantă pentru Aeroportul Internaţional Cluj. Ryanair, compania aeriană numărul unu în Europa, are ca obiectiv oferirea celor mai bune conectivităţi şi a celor mai mici tarife pentru pasagerii noştri din toată Europa. Totodată, suntem încântaţi că programul de vară al zborurilor, cel mai variat disponibil vreodată din Cluj, contribuie la creşterea traficului de pasageri de pe aeroportului clujean, oferind astfel clujenilor şi turiştilor cât mai multe oportunități de călătorie.”

Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de administraţie al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a menţionat următoarele, cu ocazia acestui important eveniment: „Aniversarea unor praguri semnificative de pasageri pentru Aeroportul Internaţional Cluj a devenit deja o tradiţie şi o marcă înregistrată a unei dezvoltări continue, bazate pe valori sănătoase pe care o regăsim aici, în cadrul principalului aeroport regional al României. Felicitări colectivului aeroportului pentru depăşirea atât de rapid în timpul anului, a pragului de 2 milioane de pasageri şi mulţumiri tuturor partenerilor pentru implicare şi susţinere a acestei dezvoltări.

Domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a precizat următoarele: „Anul 2023 continuă cu noi recorduri de pasageri pentru Aeroportul Internaţional Cluj. Depăşirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistraţi la exact 3 luni de când am sărbătorit împreună în luna mai 1 milion de pasageri şi respectiv cu 2 luni mai devreme decât în anul anterior, este o performanţă care ne onorează dar şi o motivaţie de a continua eforturile de dezvoltare, inclusiv prin proiectul de extindere a Terminalului de pasageri Plecări pe latura de Nord. În noua configurație, Terminalul Plecări și platforma extinsă de parcare aeronave vor răspunde în mod cert nevoilor traficului de pasageri aflat în continuă creștere, dar și numărului mai mare de zboruri preconizat pentru anii care urmează.

Doresc să le mulţumesc tuturor pasagerilor, colaboratorilor, partenerilor şi întregii echipe a aeroportului pentru contribuţia deosebită din cadrul proiectelor noastre de dezvoltare, care vor deservi pasagerii clujeni şi pe cei din întreaga regiune. Avem convingerea că până la finalul anului 2023 vom depăşi în premieră absolută recordul de 3 milioane de pasageri înregistraţi într-un singur an la aeroportul clujean.  

Rețeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinații regulate spre peste 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice ale sezonului.  

Aeroportul Internaţional Cluj – Partenerul călătoriilor tale!

Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa, din care fac parte Buzz, Lauda, Malta Air, Ryanair și Ryanair UK. Cu peste 184 milioane de pasageri transportați anual, compania Ryanair operează zilnic aproximativ 3200 de zboruri de la 91 de baze, conectând astfel 230 de aeroporturi din 36 de ţări, cu o flotă de 560 de aeronave. Ryanair are o echipă de peste 22.000 de profesioniști în domeniul aviației cu înaltă calificare, oferind performanța operațională nr. 1 din Europa și un record de siguranță cu o experienţă de peste 38 de ani de lider în industrie.

De pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Ryanair operează zboruri spre 5 destinaţii din 5 ţări, respectiv: Londra Stansted (Marea Britanie), Dublin (Irlanda), Paris Beauvais (Franţa), Bruxelles Charleroi (Belgia) şi Milano-Bergamo (Italia).

Pentru mai multe informații, detalii și rezervări zboruri, accesați site-ul www.ryanair.com/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.