Competiţia „10 pentru Europa” organizată de Cluburile Studenţeşti Liberale (CSL) şi-a desemnat tinerii promovaţi pe lista PNL pentru alegerile Europarlamentare. Printre ei se află şi bistriţeanul Adrian Solcan, membru în Biroul Politic Naţional al CSL.
Lista tinerilor liberali este deschisa de Claudia Benchescu, preşedinte CSL şi membră a Biroului de conducere LYMEC (Organizaţia tinerilor liberali europeni), care ocupă poziţia a 8 a din listă, considerată eligibilă. Echipa pentru europarlamentare este completată de: George Stângă – Galaţi, Raul Stoica – Hunedoara, Diana Nicolae – Neamţ, Emil Pantelimon – Covasna, Cătălin Profir – Vrancea, Cristina Mihailovici – Constanţa, Adrian Ţurcanu – Argeş, Adrian Solcan – Bistriţa, Raluca Vartic – Iaşi, Cristian Ghiţă – Sector 3, Bogdan Pater – Bihor, Alexandru Ionescu – Sector 4.
Tinerii candidaţi liberali au fost selecţionaţi printr-o procedură transparentă, în cadrul proiectului ”10 pentru Europa”. Pe parcursul a cinci luni, peste 50 de tineri din cadrul PNL au trecut prin etapele proiectului, în cadrul cărora au trebuit să adune voturi pentru susţinerea candidaturii lor, să organizeze evenimente publice şi să prezinte viziunea lor asupra politicilor europene de tineret, managementul fondurilor europene şi ”Europa 2050”.
Toţi cei 40 de finalişti ai proiectului vor face parte din echipa de elită ”Liberali pentru Europa”, care va avea un rol activ atât în campania pentru alegerile europarlamentare, cât şi ulterior, în promovarea politicilor europene de tineret la nivel naţional. Membrii acestei echipe vor funcţiona ca un liant între europarlamentarii români şi tinerii din România.
Adrian Solcan este membru al Partidului Naţional Liberal de 4 ani, fost preşedinte al Clubului Studenţilor Liberali şi membru în Biroul Politic Naţional al CSL. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, nivel licenţă, şi în prezent studiază afacerile internaţionale în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.