Familiile defavorizate și casele de tip familial sau fostele centre pentru protecția copilului par să fie locurile preferate de proxeneți, care mimând relații de iubire și folosindu-se de promisiune pentru o viață mai bună nenorocesc copile de 12-13 ani, pe care le scot la produs. Ultima care le-a căzut victimă încă de anul trecut este o minoră de doar 12 ani.
Sonia (am ales un nume fictiv pentru a proteja identitatea minorei) are 14 ani și deja a fugit din centrul din Beclean unde locuia de peste 35 de ori. Escapadele au începând în 2018 și aproape de fiecare dată copila se „adăpostea” la diferiți indivizi, care au și ajuns să o vândă pe centură, pentru câteva sute de lei. Alături de o altă adolescentă, copila deține „recordul”, la dispariții înregistrate la Inspectoratul de Poliție Județean.
Deși la această vârstă copila ar trebui să aibă preocupări ce țin de copilărie, aceasta a căzut deja în plasa proxeneților, care o obligă să se prostitueze încă de când avea 12 ani.
Direcția pentru Protecția Copilului, în grija căreia se află minora nu pare să fie preocupată la modul serios să salveze această fetiță, deși îi sunt cunoscute „aventurile” traumatizante și ilegale pe care le are când fuge din centru.
La 14 ani, copila deja este parte vătămată în trei dosare penale, toate au în centru infracțiuni de natură sexuală. Cel mai vechi este din vara anului trecut, când un individ care o trafica a fost trimis în judecată pentru trafic de minori și act sexual cu un minor. Faptele s-au petrecut în 2018, pe când minora avea doar 12 ani.
Individul de 21 de ani a fost condamnat la 6 ani 8 luni de închisoare cu executare și la plata unor daune morale de 30.000 de lei, care cu siguranță nu au ajuns la copilă.
Adolescenta era nevoită să facă sex și cu 10 indivizi pe zi, pentru fiecare partidă încasând 50 de lei. Alături de tânărul care o trafica, adolescenta se droga cu prenadez. Individul făcea cu ajutorul copilei, zilnic, câte 400-500 de lei.
A găzduit-o 3 luni și a scos-o la produs pe centură
Al doilea dosar penal în care copila este parte vătămată a fost înregistrat anul acesta în mai, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Inculpatul este un individ trimis în judecată pentru act sexual cu un minor.
Cel mai nou dosar penal în care adolescenta este parte vătămată este înregistrat la finalul lunii august, tot la Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și proxenetism.
Astfel, după ce a scăpat de tânărul de 21 de ani care a traficat-o și a făcut sute de lei zilnic de pe urma ei, copila a ajuns în mâinile unui bărbat de 36 de ani, care a procedat la fel.
Faptele datează din 2019, iar dosarul este instrumentat de DIICOT, ca și celălalt înregistrat în 2019. Deși pare greu de crezut proxenetul a aburit-o pe minoră prin metoda „lover boy” determinând-o să se îndrăgostească de el.
„În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2019 S.A. a găzduit o persoană vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, fugită dintr-un centru pentru protecția copilului și, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a acesteia, a exploatat-o, racolându-i clienți pentru întreținere de raporturi sexuale, obținând astfel diferite sume de bani, în același timp întreținând la rândul său raporturi sexuale cu aceasa. Totodată, în perioada 2019-2020, în mod repetat a determinat o altă persoană vătămată să practice prostituția pe centura municipiului Bistrița, deși aceasta era însărcinată. De asemenea, în cursul anului 2019, în urma unui scandal provocat de inculpat, organele de poliție, chemate să intervină în urma unui apel la 112, au găsit asupra acestuia o cantitate de cannabis în amestec cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive”, precizează procurorii DIICOT, într-un comunicat de presă.
Centrul de la Beclean, înconjurat de acuzații de proxenetism
Nu este prima dată când se aude de proxenetism la centrul pentru protecția copilului de la Beclean. Instituția a fost în centrul unui scandal și în primăvara anului 2019, când directoarea centrului a fost chiar sancționată din cauza situației de acolo.
Consiliul Tinerilor Instituționalizați depunea sesizări la Direcția pentru Protecția Copilului sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean atrăgând atenția asupra unor presupuse abuzuri care ar fi avut loc în centrul de la Beclean.
Președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, Andreeas Novacovici preciza că una dintre adolescentele de 16 ani din centru s-ar prostitua cu știința angajaților centrului și un adolescent de 15 ani s-ar automutila prin tăieri pe brațe. Nici în acest caz angajații centrului nu ar fi luat nicio măsură și nu l-ar fi supus nici măcar la un control medical pe tânăr, pentru a-i fi îngrijite rănile.
Direcția pentru Protecția Copilului a început la acea dată o anchetă internă, iar directoarea centrului a fost sancționată pentru că nu ar fi anunțat situația la timp.
„A fost sancționat șeful de centru pentru că nu a notat incidentul către DGASPC, în termenul prevăzut de procedura internă și de regulamentul intern. Și educatorii la fel, pentru că nu au notificat șeful de centru în termenul prevăzut de procedura internă a centrului”, declara la acea dată directorul adjunct al DGASPC , Crina Andreica.
Incidentul a fost îngropat în păpușoi, deși cele trei dosare în care Sonia, cazată la Centrul din Beclean, este parte vătămată confirmă faptul că sunt minore acolo care practică prostituția, cu sau fără voia lor.
Prostituția nu este singura problemă de la Beclean. Anul trecut, în octombrie, un adolescent de 16 ani din centru agresa doi educatori și distrugea mai multe bunuri.
Adolescentul și-ar fi ieșit din pepeni după ce a fost mustrat de un educator că a venit beat în unitate. Acesta a agresat un educator, pe paznicul instituției și un alt educator, după care a spart ușa de la camera unde locuia și și-a agresat și cei trei frățiori mai mici, care se află și ei la Beclean. În cele din urmă adolescentul a ajuns la Psihiatrie Infantilă, din cadrul Spitalului de Copii din Cluj.
Nu sunt primele probleme cauzate de adolescent. Acesta a sărit la bătaie și la o profesoară de la școală și a spart o ușă de la baie din unitatea de învățământ.
Se pare că adolescentul de 16 ani este în centru din anul 2016, ajungând acolo după ce a fost ridicat alături de mamă și alți 3 frați de pe străzile din București, unde cerșeau. Instanța ulterior a decis ca aceștia să trăiască în centrul de la Beclean.
În 2019, acesta a lăsat însărcinată o altă minoră de 15 ani care a locuit o perioadă în centrul de la Beclean. Ulterior, minora a fost reintegrată în familie, alături de copilul căruia i-a dat naștere. În ziua în care a agresat angajații centrului, minorul a fost în vizită la mama copilului său, acolo ar fi consumat băuturi alcoolice.