De azi, 1 august 2023 se modifică programul de colectare al deșeurilor în zona Colibița, informează ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
„Împreună cu Primăria Comunei Bistrița-Bârgăului și cu operatorul de salubritate Supercom SA am stabilit un nou calendar de colectare a deșeurilor, pentru a eficientiza lucrurile și pentru a veni în sprijinul cetățenilor din zonă dar și a turiștilor ce aleg să-și petreacă timpul liber în acest frumos loc al județului nostru”, transmit reprezentanții ADI Deșeuri.
Deșeurile se vor ridica selectiv pe fracții, de la poarta casei, din toate zonele ce permit accesul mașinilor de colectare ale operatorului Supercom.
Cetățenii care locuiesc în zonele greu accesibile, sau care nu se pot încadra în programul de colectare stabilit, pot aduce deșeurile colectate SELECTIV, în punctul de colectare din fosta colonie (zona Stegea), dotat cu containere inscripționate pentru fiecare fracție de deșeuri.
Deșeurile menajere și reciclabile se vor ridica SEPARAT de către operatorul Supercom, în fiecare zi de LUNI, începând cu prima săptămână
Săpt. 1 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Pubela galbenă – pentru deșeuri din plastic și metal
Săpt. 2 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Sacul albastru – pentru deșeuri din hârtie / carton
Săpt. 3 Pubela neagră – pentru deșeuri menajere și Pubela galbenă – pentru deșeuri din plastic și metal.
„Vă rugăm să respectați următoarele reguli de colectare:
Vă rugăm să scoateți recipienții de colectare la drumul principal de acces auto.
Vă rugăm să scoateți recipienții de colectare până la ora 9.00 dimineața.
Chiar dacă operatorul de salubritate va ridica 2 fracții de deșeuri în aceeași zi, vă rugăm NU AMESTECAȚI DEȘEURILE!
Operatorul de salubritate va colecta deșeurile cu mașini separate pentru fiecare fracție;
Deșeurile amestecate – menajer și reciclabil în același recipient – NU VOR FI COLECTATE!
Cetățenii care nu se încadrează în programul de colectare a deșeurilor, pot duce deșeurile colectate separat la PUNCTUL DE COLECTARE din zona Colonie.
Cetățenii care locuiesc în gospodării situate în zone greu accesibile sau la o distanță mare de drumul principal, pot să ducă deșeurile la PUNCTUL DE COLECTARE din zona Colonie
Vă rugăm să COLECTAȚI SELECTIV deșeurile și să respectați inscripționările de pe recipienții de colectare
ATENȚIE: Punctul de colectare a deșeurilor din zona Colonie este monitorizat video 24 ore!
Vă rugam să respectați regulamentul de utilizare a punctului de colectare, afișat în mod vizibil, în caz contrar riscați să fiți amendat!”, precizează reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au distribuit în zona Colibița și Mița materiale de informare cu privire la programul de colectare și regulile de colectare pentru această zonă pe care cetățenii trebuie să le respecte începând cu luna august.