În ultimii 2 ani, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat parteneriate educaționale cu 60 de instituții școlare din județ, atât prin concursul școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău”, cât și prin prezentări și activități practice derulate în programul ”Școala Verde”.
„Învățăm să reciclăm împreună! Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ” Rază de Soare”, Bistrița au avut parte de o activitate interactivă pentru a învăța cum se colectează separat corect deșeurile reciclabile.
Având în vedere importanța educației în dezvoltarea unui comportament sustenabil și prietenos cu natura în rândul copiilor, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă parteneriatele cu instituțiile de învățământ din județul nostru pentru a forma, dintr-o perioadă cât mai timpurie, deprinderi sănătoase în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.
Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ” Rază de Soare”, Bistrița au participat la prima lor lecție despre colectarea selectivă a deșeurilor, iar apoi s-au bucurat să le pună pe toate la locul lor într-o activitate interactivă în care ei au ales deșeurile și apoi le-au pus pe fiecare în pubela potrivită”, transmite ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Campania de informare și conștientizare derulată în școlile și grădinițele din județ va continua și anul acesta, promite ADI Deșeuri.