Mă trezesc în fiecare dimineaţa cu stres. Ce lucrez astăzi? Cum îmi plătesc întreţinerea, chiria, cheltuielile şi toate cele? Ce îmi cumpăr de mâncare şi de unde îmi fac cumpărăturile? Eventual parcă aş savura şi un pahar de vin cu prietenii. Oare slujba mea este una sigură sau s-ar putea să fiu disponibilizat în curând? Oare mai creşte preţul la gigacalorie? Dar la gaze? Dar dacă ruşii ne opresc iarăşi conducta? Dacă reîncepe războiul rece sau Obama se ceartă cu Putin? Oare mă mai cert cu prietenii azi? Am cu cine socializa? Am la ce evenimente să particip, să mă mai culturalizez şi eu?
Prea multe întrebări. Probabil nu numai eu gândesc aşa, dar haideţi să ne calmăm puţin că parcă ne-am stresat prea tare. Eu spun să deschidem televizorul şi poate ne mai calmăm. Am plătit cablul? Greve peste greve, suspendări peste suspendări şi toate cele bune de la toată lumea. Toată lumea critică pe toată lumea, tot stresul este pe spatele tău.
Închisoarea a rămas singurul loc în care te poţi simţi cu adevărat liber. Nu te gândeşti ce pui mâine pe masă sau la plata taxelor. Nu te stresezi şi nu te interesează cine e la guvernare. Mergi la sală şi tragi de fiare pe gratis, ai biserica aproape şi ai tot timpul cu cine să joci fotbal. Ai mai multe posibilităţi şi plus de asta ai cum să citeşti multe cărţi.
Cum am putea să ne simţim liberi în România dacă nu reuşim să avem o viaţă de care să fim mulţumiţi. Oare au crescut standardele noastre aşa de mult în ultima perioadă încât nu ne mai mulţumim cu puţin? Ar fi prea bine dacă ar fi aşa. Însă, cred că principala noastră problema este faptul că ne-am complăcut între gunoaie şi nu vrem să ieşim dintre ele. Noi credem că nu mai este nicio soluţie şi din acest motiv apelăm la motive care de care mai ruşinoase.
Oglinda, oglinjoară, ia spune-mi tu mie cum ar trebui să fie în ţară! Ia spune-mi cum ar trebui să lupte oamenii şi nu printr-o revoluţie. Spune-mi ce ar trebui să se întâmple ca să batem din palme şi să fie totul roz dintr-o dată! Spune-mi despre viitor şi trecut şi fă-mi pur şi simplu viaţa mai uşoară. Iar, dacă nu, mă duc la închisoare. Pentru că ar fi prea simplu să emigrez şi să îmi părăsesc ţara. Nu pentru că sunt mare naţionalist, nici pe departe legionar, doar pentru că vreau să rămân pe aceste meleaguri. Dintr-un fragment mic de patriotism poate.
Prefer să stau pe bani statului în închisoare, cu burta la soare şi să le zâmbesc cu dinţii mari celor care se stresează pentru luna viitoare. Prefer ca toţi ceilalţi care muncesc pe brânci în ţara asta să îmi plătească ziua de mâine şi să îmi garanteze viitorul. Credeţi că în secunda respectivă mă va interesa de FMI sau de nu ştiu ce credit care îl mai accesează statul român. Dacă Băsescu-i preşedinte sau Ponta îl suspendă nu o să îmi pese cât negru sub unghie. Ce viaţa o să am ca un adevărat domn! O să pot să mă simt liber.
Ne vedem după gratii!
Tiberiu Hrihorciuc
