Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, aflat sub conducerea lui Radu Moldovan, intenţionează să cumpere două maşini de teren cu circa 130.000 de lei. Cele două maşini urmează să-i deservească pe cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, Alexandru Pugna şi Dorin Popescu.

În urmă cu un an şi jumătate, cei aflaţi acum la conducerea administraţiei judeţene contestau vehement intenţia preşedintelui de atunci al CJ BN, Liviu Rusu, că vrea să cheltuiască 70.000 de euro pentru reînnoirea parcului de maşini printre care şi o Dacia Duster care să fie pusă la dispoziţia administratorului judeţului, Vasile Negruşeri.

 

Mai ieri, cei aflaţi acum în fruntea bucatelor răcneau ca din gură de şarpe că democrat-liberalii îşi bagă mâna până-n umeri în puşculiţa statului şi consumă banii cu nemiluita. Astăzi, aceeaşi politicieni care arătau cu degetul, acum fac exact la fel ca şi cei care au fost înainte la conducere. Situaţia este una generală pe plan naţional, iar în Bistriţa-Năsăud nu există nicio excepţie.

Recent, actuala conducere a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a decis că este timpul achiziţionării unor maşini noi pentru instituţie. Nu pentru oricine însă, ci doar pentru cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna şi Dorin Popescu. Pentru aceasta, administraţia judeţeană este dispusă să cheltuiască circa 130.000 de lei.

 

La finele lunii mai se vor cumpăra două maşini

 

La începutul acestei luni pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Consiliul Judeţean lansat licitaţia pentru achiziţionarea a două autoturisme de teren „pentru dotarea parcului” instituţiei. Suma pe care conducerea CJ BN intenţionează să o cheltuiască în acest sens este de 127.044 lei, bani care provin de la bugetul judeţului.

Conform caietului de sarcini cele două autoturisme care se vor achiziţionate curând de administraţia judeţeană trebuie să îndeplinească printre caracteristicile tehnice şi următoarele: capacitate cilindrică maxim 1.600 cm cubi, putere maximă – 80 kW, combustibil – motorină, tracţiune integrală 4×4, volum portbagaj – 400 l, volum rezervor minim 50 l, să aibă euro 5, iar numărul locurilor să fie minim cinci. Lista este mult mai lungă dacă ţinem cont şi de dotările de interior şi exterior solicitate, dar ne oprim aici. Concluzia este că se doreşte achiziţionarea a două maşini de teren, cel mai probabil Dacia Duster, marcă achiziţionată şi de precedenta conducere a CJ BN.

Achiziţionarea celor două maşini va avea loc cel mai probabil la finalul acestei luni, întrucât pe 28 mai va avea loc deschiderea ofertelor. Câştigător al licitaţiei va fi ofertantul care va avea cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic.

 

În 2011, CJ BN a cheltuit 115.000 lei pentru trei maşini

 

În 2011, când la conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud se afla Liviu Rusu, instituţia a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea a trei autoturisme dintre care două trebuiau să motorul tot de maxim 1.600 cmc, din care una cu motor diesel, iar cealaltă pe benzină, în timp ce o a treia maşină trebuia să aibă capacitate cilindrică de maxim 1.200 cmc pe benzină. Suma pusă la dispoziţie atunci de CJ BN era de 114.561 lei, însă achiziţia a fost cu aproape o mie de lei mai mult, în condiţiile în care a existat un singur ofertant – SC Automobile Service SRL Bistriţa. Trebuie menţionat că din suma cheltuită în 2011 de CJ BN pentru cumpărarea celor trei maşini, peste 6.000 de euro erau subvenţionaţi de stat prin Ministerul Mediului prin programul Rabla, iar restul au fost asiguraţi de la bugetul judeţean.

Acum, actuala conducere a CJ BN vrea doar două autoturisme, în timp ce suma este mult mai mare, circa 10.000 de lei, fiind vorba aşa cum am precizat mai sus de 124.044 lei, însă banii sunt asiguraţi toţi de la bugetul instituţiei.

 

Opoziţia a făcut în urmă cu doi ani mare scandal

 

Dacă acum reînnoirea parcului de maşini a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pare un lucru foarte normal pentru actuala conducere, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în urmă cu un an şi jumătate când Liviu Rusu, pe atunci preşedintele administraţiei judeţene, avea aceeaşi intenţie.

La acea vreme, Liviu Rusu era arătat cu degetul pentru cheltuirea banului public, mai ales că una din cele trei maşini care urmau să fie cumpărate, trebuia să fie folosită de Vasile Negruşeri, care era administratorul judeţului. Din această cauză, social-democratul Daniel Suciu a solicitat atunci lui Liviu Rusu ca maşina destinată lui Negruşeri să fie scoasă de pe lista de achiziţii publice.

Vasile Negruşeri nu s-a lăsat mai prejos şi i-adat replica lui Daniel Suciu, spunând că social-democratul nu este altceva decât trompeta lui Radu Moldovan, pus special să îl denigreze.

„Preşedintele Consiliului Judeţean o să decidă în legătură cu Duster-ul. Maşina care o schimbăm nu mai poate fi folosită. E praf, are peste zece ani vechime şi e uzată. Avem proiecte în derulare şi am nevoie de o maşină bună, eu nu am pretenţii, Liviu Rusu o să decidă”, a mai spus la acea vreme Vasile Negruşeri.

Într-o primă fază, Liviu Rusu a decis să şteargă de pe listă Duster-ul care urma să-i revină lui Negruşeri, CJ BN aplicând doar pentru trei Dacia Logan. Administratorul Negruşeri nu a rămas fără maşină fiindcă preşedintele Rusu l-a dotat în cele din urmă cu un Duster.

 

Acum e totul în regulă

 

În acest moment, mult contestatul Duster, care o bună bucată de timp a fost folosit de Vasile Negruşeri, a trecut în „patrimoniul” actualului administrator al judeţului, Florin Moldovan.

Maşinile pe care Consiliul Judeţean urmează să le achiziţioneze în urma licitaţiei de la finele acestei luni vor fi utilizate ca maşini de serviciu de către cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei – Alexandru Pugna şi Dorin Popescu.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.