La data de 3 iulie, în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza comunei Petru Rareş, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Reteag, pe numele căruia Tribunalul Bistriţa-Năsăud a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistriţa.
Tot la data de 3 iulie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Livezile, împreună cu un echipaj de control tehnic în trafic al Registrului Auto Român Bistriţa-Năsăud, au desfăşurat o acţiune pe linie rutieră.
Astfel, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 720 de lei iar două certificate de înmatriculare au fost reţinute.