Home Știri Accidente rutiere pe raza municipiului Bistrița

Accidente rutiere pe raza municipiului Bistrița

Data de 11 iunie, reprezentat o zi neagră pentru unii șoferi.

Un tânăr de 27 de ani din județul Iași,care se afla pe un drum în lucru, între localitățile Beclean și Șintereag, în timp ce conducea o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, a intrat în depășirea coloanei oprite și a colizionat frontal o ambulanță.

Drumul în lucru era semnalizat cu indicatoare și pioni de dirijare a traficului rutier, iar ambulanța circula regulamentar pe direcția Beclean-Bistrița.

Conducătorul autoutilitarei a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii ce ucidere din culpă, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă judecătoria Beclean în vederea luării față de acesta a unei măsuri preventive privative de libertate.

La aceeași data, pe raza cartierului Sigmir din municipiul Bistrița, un șofer în vârstă de 42 de ani din orașul Beclean, în timp ce conducea un autoturism, a colizionat frontal un minor, în vârstă de 12 ani, aflat pe o biciletă, care s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure corespunzător.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară  a minorului, cercetăriile fiind cercetate de către Biroul Rutier sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version