Două persoane au ajuns vineri la spital, după ce au fost implicate într-un accident rutier pe DN 15A, în localitatea Dipșa. Este vorba de un bărbat din Bistrița și de o femeie din comuna Matei, ambii aflându-se la volanul autoturismelor implicate în evenimentul rutier. 

La locul accidentului au intervenit pompierii militari dar și polițiștii.

„Echipajele medicale SMURD și SAJ BN au preluat de la locul accidentului două victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 36 de ani și o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani, și le-au evacuat la UPU SMURD Bistrița. Victimele erau conștiente și nu prezentau leziuni care să le pună viata în pericol”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani din Bistrița, în timp ce se deplasa pe direcția Bistrița înspre Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de o femeie de 29 de ani din Matei.

„În urma impactului, cei doi șoferi au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase alcool.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.