Un  adolescent din Runcu Salvei, în vârstă de 16 ani, a ajuns sâmbătă dimineața la spital, după ce a fost rănit grav în urma unui accident cu un ATV. 

Accidentul s-a petrecut azi dimineață, în jurul orei 03.40, în localitatea Suplai.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, la locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ incadrat cu medic, care au găsit un băiat de aproximativ 17 ani, inconștient. Echipajele medicale au preluat băiatul și l-au transportat la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii, pentru a cerceta împrejurările în care a avut loc incidentul.

„În urma primelor verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, un tânăr, de 16 ani, din Runcu Salvei, în timp ce conducea un ATV, pe un drum forestier de pe raza localității Suplai, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un podeț din beton.

Tânărul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.