Poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112, la data de 15 septembrie, cu privire la faptul că pe DC 38A a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate un autoturism şi un atelaj hipo.
Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Târlişua, în timp ce conducea un autoturism a colizionat un atelaj hipo, oprit pe partea carosabilă, în care se afla un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din aceeaşi comună.
În urma impactului bărbatul aflat în atelajul hipo a suferit leziuni corporale uşoare.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de bărbatul, de 41 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,Vătămare corporală din culpă” şi ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.