În această seară, pe strada Calea Clujului din municipiul Bistrița, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din Dej.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din Dej a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 39 de ani din Bistrița.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, pasagere în autoturismul condus de bărbatul din Dej.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, cele două persoane rănite, soț și soție, găsite conștiente și cooperante, prezentau leziuni la nivelul coloanei cervicale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
A fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Bistrița efectuează cercetări, urmând a fi stabilite cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.