Un bărbat din Beclean a ajuns la spital, miercuri dimineața, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe DJ 171, în localitatea Uriu.
În această dimineață, polițiștii din Beclean au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
La fața locului, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 de ani din Căianu Mic, care circula pe Drumul Județean 171, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17, condus de un bărbat de 63 de ani din Beclean.
Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului din Beclean, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri.
La locul accidentului au intervenit și pompierii militari de la Garda de Intervenție Beclean cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în urma impactului dintre cele două vehicule, au rezultat scurgeri de combustibil pe partea carosabilă.
Pentru aproximativ 30 de minute, traficul în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un sens, fiind dirijat de polițiști.
sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud