O tânără din Maieru, însărcinată în 3 luni, a ajuns joi la spital, după ce a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat din aceeași localitate. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 17D, în Maieru.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de ambulanță și unul de terapie intensivă mobilă, dar și polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani din Maieru a accidentat o femeie de 26 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa în calitate de pieton.

În urma impactului femeia a fost rănită, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul poliției orașului Sângeorz-Băi în vederea stabilirii cauzelor și modalității producerii evenimentului.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

„La UPU Bistrița a fost adusă astăzi, în jurul orei 15.30, o femeie în vârstă de 26 de ani, din localitatea Maieru (BN), însărcinată în 3 luni, policontuzionată în urma unui accident rutier petrecut pe raza  localității de domiciliu. Pacienta este conștientă și este în curs de investigație. Beneficiază de tratament și supraveghere atentă”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.