Echipajele SMURD Bistrița-Năsăud intervin în localitatea bistrițeană Purcărete, într-o zonă greu accesibilă, unde un bărbat a fost lovit de un lemn într-o pădure. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD de la baza Jibou.

Un bărbat de aproximativ 55 de ani a fost lovit, sâmbătă, de un lemn în pădure.

Potrivit ISU BIstrița-Năsăud, bărbatul este a suferit politraumatisme, însă este conștient. Intervenția are loc într-o zonă greu accesibilă, pe raza localității Purcărete. Intervin un echipaj de prim ajutor SMURD, SVSU Negrilești și elicopterul SMURD de la Baza Aeriană Jibou.

Astăzi, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au intervenit ca urmare a unui apel 112 și au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Conform primelor date, în timp ce se afla pe un drum forestier, într-o pădure aflată în  extravilanul localității Purcărete, în ridul Valea Purcărete, un bărbat de 55 de ani, din Negrilești ar fi fost accidentat de o creangă care s-ar fi desprins dintr-un arbore.

Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale și va fi transportat la spital. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.