Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital, în această dimineață, după ce a căzut de la înălțime, de pe un bloc de locuințe din municipiul Bistrița. Tânărul desfășura lucrări de reparații la sistemul pluvial al imobilului.

Echipajul de terapie intensiva mobila SMURD a găsit la locul indicat un bărbat în vârstă de 27 de ani, căzut de la înălțime. Victima era conștientă, însă prezenta multiple fracturi și leziuni.

 Bărbatul a fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe stada Andrei Mureșanu din Bistrița, un bărbat de 27 de ani a căzut de la înălțime. Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care desfășoară verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul. 

„Conform primelor date, tânărul ar fi desfășurat reparații la sistemul pluvial al unui bloc de locuințe, iar la un moment a căzut de pe acoperiș. A fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvînt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru efectuarea de verificări de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.