Poliţiştii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe DN 17, pe raza localităţii Prundu Bârgăului, s-a produs un accident de circulaţie, la data de 20 iulie.
Potrivit unui comunicat remis redacției, în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate s-a stabilit că o tânără de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, la o intersecţie, nu s-a asigurat corespunzător şi a fost acroşată de un autovehicul, condus regulementar, în direcţia Vatra Dornei-Bistriţa, de către un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Bistriţa.
În urma accidentului o femeie în vârstă de 61 de ani, pasageră în autoturismul condus de bistriţean, a fost rănită ușor.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, tânăra în vârstă de 23 de ani fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.