Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR) este Programul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţii private şi publice care asigură dezvoltarea satelor din România. Banii disponibili, respectiv fondurile nerambursabile, pentru realizarea acestui program sunt de peste 10 miliarde de euro. Din aceştia, peste 8 miliarde euro sunt bani alocaţi României de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, restul provenind de la bugetul naţional.

 

 

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a primit din partea Autorităţii de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, implementarea mai multor Măsuri de investiţii. Astfel, Măsura 121, lansată în luna martie 2008, a suscitat un viu interes încă de la început, datorită tipologiei investiţiilor finanţate.
Este vorba despre sprijinul dezvoltării exploataţiilor agricole vegetale şi de creştere a animalelor. Suma maximă nerambursabilă în cadrul măsurii poate ajunge până la 2 milioane de euro. Până în prezent, APDRP a primit 4.529 de cereri de finanţare, din care au fost contractate 1.527 de proiecte cu  valoare nerambursabila de 527,36 milioane de euro. Totodată, au fost efectuate plăţi totale în valoare de 148,58 milioane de euro.

 

Măsura 123, presupune creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere. Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 2 milioane de euro, respectiv 3 milioane de euro pentru formele asociative. Această Măsură, lansată tot în martie 2008, a fost accesată de 606 beneficiari, fiind semnate până în prezent 370 de contracte de finanţare în valoare nerambursabila de 349 milioane de euro. Pentru această Măsură au fost efectuate plăţi în valoare de 32,26 milioane euro.

 

Măsura 322 vizează renovarea şi dezvoltarea satelor. Sprijinul financiar se acordă pentru investiţii care se realizează în spaţiul rural al României, reprezentat de comune, ca unităţi administrativ teritoriale, împreună cu satele componente. Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 6 milioane de euro, proiectele fiind în mod obligatoriu de interes public. În urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finanţare, suma alocată prin PNDR acestei Măsuri, până în anul 2013, respectiv 1,54 miliarde de euro, a fost depăşită de şapte ori. Astfel, în acest moment, nu mai există fonduri disponibile pentru această măsură de investiţii. Au fost contractate până în prezent 291 de proiecte cu o valoare de 797,89 de milioane de euro, etapele de evaluare şi de contractare fiind încă în desfăşurare.

Măsura 312 este de sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi. Sprijinul financiar se acordă pentru investiţii care se realizează în spaţiul rural al României, reprezentat de comune, ca unităţi administrativ teritoriale, împreuna cu satele componente.  Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 200 de mii de euro. Pentru această Măsură, lansată în septembrie 2008, au fost depuse 2.200 de cereri de finanţare, fiind contractate până acum 1.080 proiecte, cu valoare de 16,14 milioane de euro, procesul de contractare fiind în desfăşurare.

Măsura 313 presupune încurajarea activităţilor turistice. Suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 200 de mii de euro. Din septembrie 2008, când a fost lansată prima sesiune pentru depunerea de proiecte şi până în prezent, în cadrul acestei Măsuri, au fost depuse 811 cereri de finanţare, şi au fost contractate 203 proiecte, în  valoare de 37,47 milioane de euro.
Interesul major l-a constituit, ca şi în cazul Programului SAPARD, componenta de finanţare a structurilor de cazare, 195 de beneficiari cu contract solicitând sprijin financiar pentru construcţia sau modernizarea de pensiuni, cabane, etc.

Măsura 141 reprezintă sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă. Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 141, solicitantul trebuie să întocmească un Plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani. Sprijinul public nerambursabil este de 1.500 de euro/an/fermă de semi-subzistenţă.
Acest sprijin se acordă pentru o perioadă de cinci ani. Pentru Măsura 141 au fost contractate începând cu decembrie 2008, peste 6.148  proiecte, cu o valoare de 46,11 milioane de euro, până în prezent fiind efectuate plăţi de peste 9,19 milioane de euro.

Măsura 142 vizează înfiinţarea grupurilor de producători. APDRP a contractat trei proiecte pentru această Măsura, valoarea înregistrată fiind de 91.711 euro . Măsura 142 a fost lansată în decembrie 2008 şi este deschisă permanent pentru solicitanţii de fonduri.

 

Măsura 112 presupune instalarea tinerilor fermieri.
Beneficiarii eligibili sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole. Sprijinul este de 10.000 euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creşte cu 2.000 euro /1 UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 euro  pentru o exploataţie agricolă. Măsura 112 s-a bucurat încă de la lansarea acesteia, în decembrie 2008, de un interes foarte mare. Astfel, au fost depuse 3.363 de cereri de finanţare, dintre care au fost contractate până acum 507 proiecte. Valoarea proiectelor contractate este de peste 10,18 milioane euro.

Măsura 431 se referă la funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competente şi animarea teritoriului.  Prin Măsura 431 se acordă fonduri pentru activităţi care asigură stimularea formării de parteneriate, pregătirea şi asigurarea implementării strategiilor de dezvoltare locală.
În sesiunea septembrie – octombrie 2009 au fost depuse 112 proiecte în valoare publică de aproximativ 5 milioane de euro, lucru deosebit de îmbucurător ţinând cont de noutatea absolută pe care o presupune aceste tipuri de finanţări.

 

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit mai efectuează şi plăţile aferente Măsurilor de sprijin pe suprafaţă implementate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Pentru aceste Măsuri, până în acest moment au fost efectuate plăţi de 600 de milioane de euro.

Rezumând activitatea APDRP în implementarea Planului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, putem afirma că absorbţia fondurilor se desfăşoară în ritm accelerat şi eficient.
Până în prezent, pentru măsurile lansate, au fost depuse în total  21.535 de solicitări de fonduri nerambursabile în valoare de 10,37 miliarde de euro. În urma procedurii de selecţie au fost contractate 9.626 de proiecte.

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.