Un bărbat din Dumitra s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând cu un permis fals. Mai mult, acesta a prezentat polițiștilor și un pașaport, și acesta fals. Drept urmare, bărbatul este cercetat acum pentru comiterea a trei infracțiuni.

Polițiștii rutieri din Năsăud au oprit, luni, în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe DN 17C, pe raza localității Dumitra.

Oamenii legii l-au legitimat pe șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 47 de ani din Dumitra, care, conform verificărilor, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

La control, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de Ucraina, valabil până în anul 2049 și un pașaport, cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că ar fi false„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

1 COMENTARIU

  1. Unii ” o dau in bara „… altii ” o musca-n freza ” … !
    Incet, incet, go.lanii nostri or sa priceapa ca se schimba ceva si-n Romania si autoritatile de fortza publica sunt lasate sa-si faca treaba pentru care sunt platiti , iar go.lanii si ga.o.zerii sa priceapa ca ” nu este loc de intors ” !
    Un ” smecher din Cluj-Napoca „( tot aici am citit ) , s-a luat la bataie cu un politzai crezand ca-i un papa lapte si ala fiind din trupele speciale… i-a dat-o-n freza de i-a schimbat ” filigoria ” … !
    No bine face Politia si Jandarmeria Romana, sa le dea in freza la golani de dr.acii sa-i ia pe toti !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.