Un tânăr din Piatra Fântânele, care anul trecut a fost reținut după ce a asmuţit doi câini de ai săi asupra altor câini pentru distracţia proprie şi pentru a-i dresa sau pentru a le controla agresivitatea, a fost condamnat de instanță la pedeapsa amenzii. Judecătoria Bistrița a decis, în iunie anul acesta să îi aplice o amendă penală în cuantum de 4.000 lei, reprezentată de 200 de zile-amendă la valoarea de 20 lei a unei zile-amendă. Sentința nu este definitivă, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj.
În iulie anul trecut, H.G., un tânăr de aproape 19 ani din Piatra Fântânele, a fost reținut pentru 24 de ore și acuzat de comiterea infracţiunii de folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă, infracțiune care se pedepsește, conform Codului Penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
La acea vreme, IPJ Bistrița-Năsăud arăta într-un comunicat că, în perioada aprilie-iunie 2022, tânărul și-ar fi asmuțit câinii pe care-i deținea asupra altor câini, provocându-le răni și suferință. Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma vizualizării unor imagini video, postate pe o rețea de socializare. Totodată, pentru documentarea cauzei și administrarea probelor, polițiștii au descins la locuința tânărului, fiind efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate mai multe documente relevante pentru caz. De asemenea, polițiștii au emis un ordin de plasare, unul dintre câinii folosiți la comiterea infracțiunii fiind preluat și plasat în adăpost.
În februarie anul acesta, tânărul a fost trimis în judecată. Nu-i vom da publicității numele și sperăm că experiența prin care a trecut să îi fie o lecție primită de la viață. Totodată, pățania tânărului, sperăm să fie un exemplu pentru cei care desconsideră animalele și le chinuiesc.
Distracție pe suferința bietelor animale
În rechizitoriu, procurorii au precizat că, la locuința sa, tânărul a deținut mai mulți câini, iar pe unii dintre aceștia îi asmuțea uneori asupra altor câini care erau tot ai lui, sau asupra unor câini vagabonzi. A făcut acest lucru pentru a se distra, fără să se gândească la suferința îndurată de patrupede.
“La locuinţa sa, inculpatul a deţinut mai mulţi câini, pe unii dintre aceştia asmuţindu-i uneori asupra altor câini care îi aparţineau sau asupra unor câini vagabonzi, arătând că făcea acest lucru pentru a se distra, provocându-le suferinţe fizice.
“Uneori, aceste activităţi se desfăşurau în prezenţa unor prieteni cărora le solicita să filmeze momentele în care câinii erau agresivi unul cu celălalt. In perioada aprilie-iunie 2022 au fost postate pe platforma „Tik Tok” două compilaţii video de către utilizatorul cu numele (…), adresele URL: https://vm.tiktok.com/ZMNdCvQHs/?k=L; https://vm.tiktok.com/ZMN8mYLyd/?k= 1, aparţinând inculpatului H.G., în care se observă faptul că acesta îşi asmute câinii asupra mai multor exemplare canine, provocându-le acestora suferinţe şi răni.
Ca urmare a acestor aspecte, la data de 27 iunie 2022 poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au pus în executare mandatul de percheziţie domiciliară nr. 38/UP/2022, emis în baza încheierii Penale nr. (…)/JDL/2022 a Judecătoriei Bistrița, fiind ridicate documente de identificare canine, certificate de origine, precum şi unul dintre animalele folosite la comiterea faptei, acesta fiind plasat cu ordinul de plasare al animalului în adăpost nr. 23/28.06.2022, la adăpostul public de animale din localitatea Beclean, (…).
Cu ocazia audierii în calitate de suspect şi inculpat, numitul H.G. a arătat următoarele: În perioada aprilie-iunie 2022 acesta a postat pe platforma „Tik Tok” două compilaţii video pe contul său de utilizator (…), adresele URL: https:/fam. tiktok.com/ZMNdCvQHs/7Lri, https://vm.tiktok.com/ZMN8mYLyd/?k=l, în care se observă faptul că inculpatul îşi asmute câinii asupra mai multor exemplare canine, provocându-le suferinţe şi răni acestora. Acea filmare a fost postată în luna aprilie 2022, inculpatul aflându-se în spatele curţii locuinţei unde domiciliază, amândoi câinii care apar în filmare fiind ai săi; inculpatul a arătat că se afla la domiciliul său, iar la un moment dat a luat de lanţ pe câinele de culoare alb-gălbui pe nume „#####” şi l-a asmuţit asupra celuilalt câine al său pe nume „Bursucu”. Inculpatul H.G. era însoţit de un prieten al său, respectiv martorul XX căruia i-a înmânat telefonul mobil pentru a filma şi înregistra agresivitatea pe care el o provoca între câini, cu scopul de a o posta ulterior pe platforma „Tik Tok”, lucru care s-a şi întâmplat. În legătură cu a doua filmare postată pe aceeaşi platformă, inculpatul a aratat că a efectuat-o înainte să plece la muncă (…), la începutul lunii iulie 2022, când se afla pe dealul din spatele curţii locuinţei unde domiciliază; câinele de culoare negru pe nume „#####”, care apare în filmarea postată este al său, iar el l-a asmuţit asupra celuilalt câine de culoare alb cu negru, care este un câine fără stăpân. La solicitarea inculpatului, momentul a fost filmat şi înregistrat pe telefonul său mobil de către martorul XX, după care a postat filmarea pe platforma Tik-Tok, cu scopul de a avea cât mai mulţi urmăritori. În faţa instanţei, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptei, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei în procedură abreviată”, se arată în motivarea Judecătoriei Bistrița.
Fiindcă și-a recunoscut faptele, tânărul a fost judecat în procedură simplificată.
Doar o amendă de 4.000 de lei
Când i-a aplicat pedeapsa amenzii, instanța a ținut cont de mai multe criterii, respectiv pericolul social al faptei şi circumstanţele în care s-a comis aceasta, dar și faptul că tânărul și-a recunoscut faptele.
“Ţinând cont de cele anterior expuse, instanţa reţine că în cazul inculpatului H.G. scopul pedepsei, respectiv asigurarea echilibrului real între gravitatea faptei şi periculozitatea infractorului, pot fi realizate în mod eficient prin aplicarea unei pedepse cu amenda penală, nefiind oportună şi nici proporţională condamnarea sa la o pedeapsă cu închisoarea.
Amenda penală, în reţinerea instanţei, este de natură a-i oferi o şansă inculpatului de a conştientiza gravitatea comportamentului său şi posibilitatea de a se reintegra în societate, asigurând pe deplin atât constrângerea şi reeducarea inculpatului, cât şi funcţia de exemplaritate. Generarea de suferinţe unor animale pentru scopul amuzamentului său pentru a obţine vizualizări pe reţelele sociale constituie o faptă antisocială gravă, ce induce indignarea şi dezgustul societăţii, şi ridică semne de întrebare cel puţin cu privire la nivelul de maturitate şi percepţie a realităţii a acuzatului.
Gravitatea ridicată a faptei nu poate justifica amânarea aplicării pedepsei, atât în cazul închisorii, cât şi în cazul amenzii penale. Pe de altă parte se reţine că acest inculpat are 20 de ani, vârstă la care procesul de dezvoltare nu este finalizat, este bine integrat în societate, nu a mai avut contact cu legea penală, a avut o atitudine sinceră, şi şi-a asumat responsabilitatea faptei comise, pentru care a fost trimis în judecată. Toate acestea justifică un grad superior de clemenţă a instanţei, amenda penală, cu executare efectivă, fiind sancţiunea penală cea mai adecvată în cauză. La stabilirea numărului zilelor-amendă, instanţa a ţinut cont de criteriile de individualizare analizate pe larg în cele ce preced.
La stabilirea cuantumului unei zile-amendă s-a avut în vedere că inculpatul este necăsătorit, obţine venituri din muncă în sectorul agricol în afara ţării. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, va constata că inculpatul H.G. a fost reţinut 24 ore începând cu data de 25.07.2022, ora 11 și până la data de 26.07.2022, ora 11. Va deduce din pedeapsa de mai sus perioada reţinerii de 24 de ore, echivalentă a unei zile-amendă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa amenzii penale în sumă de 3.980 de lei, reprezentată de 199 de zile-amendă la valoarea de 20 lei a unei zile-amendă. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului”, a motivat instanța sentința pronunțată în iunie anul acesta.
Sentința nu a fost definitivă și a fost atacată cu apel de către tânărul din Piatra Fântânele, la Curtea de Apel Cluj, unde un prim termen a avut loc chiar zilele trecute, pe 12 decembrie.