Un adolescent din Bistrița, aflat în arest la domiciliu, a ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce a fost găsit de polițiști în afara locuinței. Acum s-a mai ales cu un  dosar penal, pentru evadare.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 17 ani din Viișoara, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evadare. Acesta era plasat în arest la domiciliu și ar fi încălcat cu rea-credință obligațiile pe care le avea.

Tânărul a fost depistat marți de către un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică în parcarea unui magazin din municipiul Bistrița, încălcând astfel obligațiile dispuse de către instanță.

Ieri, pe numele adolecsentului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a emis mandat de arestare preventivă pentru o durată de 30 zile.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cadrul dosarului penal întocmit pentru evadare.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.