Mandatul de primar al comunei Silivașu de Câmpie al lui Ioan Tiberiu Cămărășan a încetat, după ce prefectul Stelian Dolha a semnat ordinul necesar în acest sens. Decizia vine după ce instanțele de judecată i-au respins contestația lui Ioan Tiberiu Cămărășan prin care cerea anularea raportului ANI cu privire la starea sa de conflict de interese administrativ, raport întocmit în 2018 de către inspectorii de integritate. 

În data de 19.11.2021, prefectul județului Bistrița-Năsăud a emis ordinul nr. 266/19.11.2021, prin care se constată încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Silivașu de Câmpie al domnului Ioan Tiberiu Cămărășan, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

„Agenţia Naţională de Integritate, care desfăşoară exclusiv activitatea administrativă de evaluare a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, a comunicat Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud faptul că Raportul de Evaluare privindu-l pe domnul Cămărășan Ioan Tiberiu, Primar al comunei Silivașu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud prin care s-a constatat că a fost încălcat regimul juridic al conflictului de interese, a rămas definitiv prin Decizia nr. 5030/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Facem precizarea că, prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se instituie sancţiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ( ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate) de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Constatarea încetării mandatului înainte de termen nu constituie doar o sancţiune aplicată unei persoane ce deţine o funcţie de demnitate publică, în speţă primarului, pentru săvârşirea unei fapte ilicite (conflict de interese), sancţiune care  s-ar raporta strict la fapta săvârşită şi la data săvârşirii ei, ci şi o decădere şi o interdicţie aplicate din considerente de asigurare a integrităţii şi transparenței în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei constituţionale.

În limitele de competenţă stabilite de Codul administrativ (OUG 57/2019) și legea 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, prefectul are obligaţia să procedeze la emiterea ordinului prin care se constată încetarea mandatului, cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de Codul administrativ.

De altfel, singura modalitate de a ajunge la finalitatea urmărită de legiuitor cu privire la încălcarea de către primar a regimului conflictului de interese, și pentru a nu goli de conținut Raportul ANI și prevederile art. 25 din Legea nr.176/2010, este aceea de a constata încetarea mandatului primarului pentru încălcarea regimului conflictului de interese, de la data rămânerii definitive a Raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

CITEȘTE ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.