Un bărbat din Beclean s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să vândă produse fito-sanitare expirate. În plus, poliţiştii i-au găsit într-un şopron şi câteva mii de kilograme de îngăşăminte chimice depozitate în condiţii neconforme.

 

Ca urmare a unor verificări, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat faptul că, un bărbat de 59 de ani din Beclean, în calitate de reprezentant al unei intreprinderi individuale, ar fi expus spre vânzare produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat, informează IPJ BN.

De asemenea, poliţiştii au constatat faptul că, cel în cauză a depozitat într-un șopron, în condiții neconforme normelor legale, cantitatea de 4.950 kg de îngrășământ complex.

Potrivit sursei citate, bărbatului i-a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri și nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.