Trei astronauți chinezi au decolat joi dimineața spre stația spațială a Chinei. Este prima misiune cu echipaj uman trimisă spre modulul Tianhe, aflat deja pe orbită.

Într-un nor uriaş de fum cenuşiu, racheta Long March 2F a părăsit platforma de lansare de la Centrul de lansare spaţială Jiuquan din deşertul Gobi.

Cei trei astronauţi vor petrece trei luni pe primul modul al staţiei, care se aşteaptă să aibă o durată de viaţă în spaţiu de cel puţin zece ani, relattează Agerpres.

Este primul zbor cu echipaj uman efectuat de China în ultimii aproape cinci ani şi va reprezenta o perioadă-record petrecută în spaţiu.

În contextul unor relaţii tensionate cu Occidentul, succesul misiunii este o chestiune de prestigiu pentru Beijing, care se pregăteşte să sărbătorească pe 1 iulie centenarul Partidului Comunist Chinez.

China a decis să îşi construiască propria staţie spaţială după ce Statele Unite au refuzat să îi permită să participe la Staţia Spaţială Internaţională.

Staţia Spaţială Internaţională, care reuneşte Statele Unite, Rusia, Canada, Europa şi Japonia, urmează să iasă din uz în 2024, chiar dacă NASA a menţionat o posibilă prelungire după 2028.

Miercuri, astronautul francez Thomas Pesquet şi coechipierul său american Shane Kimbrough au finalizat cu succes o plimbare spaţială de peste şapte ore pentru a instala un panou solar de nouă generaţie în exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Video, aici.

Mai multe, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.