Circa 2.400 de elevi din județul Bistrița-Năsăud susțin anul acesta examenul de Bacalaureat, care a debutat luni, cu prima probă scrisă – la Limba și literatura română. Pentru a se asigura că totul decurge normal și că sunt respectate toate măsurile impuse de situația epidemiologică actuală, prefectul județului Bistrița -Năsăud, Stelian Dolha, și un reprezentat al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud au efectuat vizite în centrele de examen.
Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, prefectul Stelian Dolha și inspectorul școlar Aurelia Dan au verificat câteva dintre centrele din municipiul Bistrița.
“Am făcut un tur al centrelor de examinare, înainte de începerea probei la Limba și Literatura Română, pentru a verifica condițiile în care absolvenții au fost întâmpinați. La Colegiul Tehnic „Infoel”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” și Liceul Teoretic Sanitar, unde am trecut azi împreună cu doamna inspector Dan, am verificat că tuturor candidaților le sunt asigurate condiții bune de protecție. Monitorizăm în continuare situația la nivelul întregului județ”, a declarat prefectul Stelian Dolha.
După proba la Limba și literatura română, marți, 23 iunie, absolvenții claselor a XII-a vor susține proba la Limba și literatura maternă. Miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată pentru ziua de joi, 25 iunie.