Un bistrițean a fost reținut de polițiștii de la Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița și ulterior arestat preventiv de magistrați, din cază că nu a respectat măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis în urmă cu două zile împotriva sa, după ce și-a bătut soția.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, a unui bărbat de 48 de ani din Viișoara, cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și violență în familie, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
„În fapt, bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 15 noiembrie, când și-ar fi agresat soția. La data de 16 noiembrie, s-ar fi apropiat de soția sa la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție provizoriu și ar fi agresat-o. Femeia a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
În cursul zilei de astăzi, 17 noiembrie, bărbatul a fost prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu și violență în familie.