La Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi s-a desfăşurat a II-a ediţie a întâlnirii tinerilor din Cercul pastoral-misionar Sângeorz-Băi intitulată generic „O zi trăită din plin”.

„Ziua a început cu Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Sângeorz-Băi, de un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele Dan Cismaş – coordonatorul Cercului pastoral, părintele Ioan Băndean – parohul Bisericii, părintele Nechita Lazăr şi părintele George Ganea, ambii din Rodna şi părintele Petre Zinveliu de la Parohia Cormaia.
Programul a continuat mai apoi cu activităţi sportive şi recreative, iar pe lângă acestea tinerii participanţi au avut parte şi de o conferinţă duhovnicească susţinută de Arhimandritul Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Părintele Arhimandrit le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa rugăciunii, atât a celei particulare cât şi a celei de obşte, precum şi despre importanţa împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”, informează Directorul Centrului de Tineret Preot Profesor „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi, Paul Gavriloaie.

Din program nu au lipsit atelierele la care tinerii și-au artătat măiestria. Ei au putut confecționa cruciulițe și brățări, au modelat în plastelină fimo și au participat și la ateliere de prim-ajutor și de gastronomie.

Ziua s-a încheiat cu cântece la chitară şi foc de tabără.

„Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul parohiilor componente ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz-Băi. Prima ediţia a acestei întâlniri s-a desfăşurat anul trecut la Maieru”, a mai adăugat Paul Gavriloaie.

 

Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, dispune de 64 de locuri de cazare, bibliotecă şi sală multifuncţională cu toate dotările necesare bunei desfăşurări a activităţilor pentru tineret.

În 26 aprilie 2012, a fost pusă piatra de temelie a Centrului Misionar de Tineret de la Sîngeorz-Băi, de către Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

O parte din bani au fost alocaţi de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Pentru strângerea de fonduri au fost organizate la Bistrița trei concerte caritabile intitulate ”Dă Doamne la lume bine!” și două dineuri caritabile.

La data de 7 iulie, Centrul Misionar pentru Tineret ”Preot profesor Ioan Bunea” Sîngeorz-Băi a fost inaugurat, în prezenta oficialităților locale și județene și a IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

144121700405144121708503144121708504

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.