Primăria Bistrița a scos la licitație baza sportivă pentru tenis de câmp situată pe strada Cuza Vodă la nr.4-6. Vechiul contract de închiriere, încheiat în urmă cu 10 ani, a expirat în toamna acestui an.
Consilierii locali au pe ordinea de zi a ședinței din 18 decembrie acest proiect de hotărâre prin care este scoasă la licitație această bază sportivă care, începând cu anul 2015, a fost exploatată și întreținută în baza unui contract de închiriere, încheiat ca urmare a unui proceduri de licitație publică, a cărui durată a încetat prin renunțare înainte de termen. Baza sportivă a ajuns în subordinea Primăriei Bistrița.
”La stabilirea cuantumului chiriei s-a avut în vedere atât chiria prevăzută în Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.31/26.02.2015 pentru închirierea unui baze sportive pentru tenis de câmp, cât și faptul că baza sportivă care face obiectul prezentului proiect, este deja amenajată. La fel ca și celelalte contracte de închiriere și nu numai, chiria lunară rezultată în urma licitației se va indexa anual cu indicele de actualizare la inflaţie. Raportat la faptul că baza sportivă nu este acoperită și pe perioada toamnă – iarnă nu poate fi utilizată pentru acest sport, fiind astfel nefuncțională, proiectul propune ca pentru perioada 1 aprilie – 30 septembrie, câștigătorul licitației să achite chiria rezultată în urma licitație, iar pentru perioada 1 octombrie – 31 martie, să achite lunar 25% din chiria rezultată în urma licitației publice”, se arată în document.
Citește și: Au demarat lucrările la Complexul Sportiv Multifuncțional din Năsăud